Muncă mai sigură în şantiere

sant

Doi constructori şi două firme de transport îngrăşăminte au fost verificate de inspectorii de muncă în ce priveşte modul în care respectă normele de protecţia muncii. La firmele de construcţii care au deschise şantiere, controalele au vizat siguranţa săpăturilor de adâncime, a şanţurilor de fundaţie. „Au fost constatate două abateri de la legislaţia specifică de securitate şi sănătate în muncă, fiind dispuse două avertismente”, spune Ioan Popescu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ. Neregulile se referă la felul în care erau respectate cerinţele din  proiect privind tipul de sprijiniri şi modul de montare – demontare a acestora, precum şi la păstrarea la distanţe suficiente între excavaţii a grămezilor de pământ, a materialelor şi ale vehiculelor în mişcare.

Controlul privind modul în care agenţii economici cu activitate de transport intern, depozitare şi utilizare a substanţelor de uz fitosanitar şi a îngrăşămintelor chimice pentru agricultură respectă dispoziţiile de protecţia muncii s-a derulat la două firme la care sunt 12 salariaţi. În acest domeniu au fost depistate trei deficienţe. Acestea ţin de lipsa instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă, de neasigurarea echipamentului individual de protecţie pentru lucrătorul care efectuează operaţia de împrăştiere a substanţelor fitosanitare, de faptul că muncitorii nu au fost informaţi şi instruiţi asupra proprietăţilor substanţelor chimice folosite, lipsind şi evaluarea riscurilor la folosirea produselor fitosanitare. Nici în aceste cazuri nu a fost necesară aplicarea sancţiunilor, inspectorii de muncă aplicând doar avertismente.

Cele două acţiuni de control fac parte din două mari campanii care se vor finaliza la sfârţitul anului.

Cristina IORDACHE