Cu câteva zile înainte, am văzut un minunat spectacol după opera lui Mircea Eliade „Maitreyi“. Acel spectacol m-a impresionat foarte mult. Este vorba despre povestea autobiografică a lui Mircea Eliade care, în 1930 primește o bursă de studiu în India. Mircea Eliade este primit de o personalitate spirituală care era și yoghin și aparținea unei caste cu un statut înalt în India. El relatează cum a fost primit de către acea personalitate în casa lui și cum a învățat despre tradițiile și cultura indiană, mai ales cea în domeniul familial. Acest om dorea ca fetele lui să cunoască și cultura albilor și să învețe atât limba engleză, cât și alte limbi. Fata cea mai mare – Maitreyi – avea 16 ani și era o poetă cunoscută, o fată cu sclipiri intelectuale, cu o comunicare și inteligență afectivă ieșite din comun. Între Mircea Eliade, care atunci avea 23 de ani, și Maitreyi se leagă o frumoasă prietenie, pe care fiecare o percepe din prisma culturii lui și din unghiul intereselor personale. Dacă pentru Mircea Eliade prietenia se dezvoltă într-o atractivitate trupească, dar și sufletească, până la dorința lui de a-și schimba religia, pe Maitreyi, cu toată atractivitatea ei fizică, o interesează mai mult iubirea spirituală. Ea afirmă că nu există iubire înainte de căsătorie; iubirea înainte de căsătorie este interzisă deoarece este mai mult o atracție trupească care trebuie eliminată. Femeia trebuie să meargă după soț și să se dăruiască în totalitate familiei și atunci iubirea și atractivitatea fizică apar încet, în timp, și aceasta se numește iubirea adevărată. Mircea Eliade vine cu argumentele lui, ale culturii europene, vorbește despre destrămarea familiei și despre faptul că această atractivitate fizică nu trebuie ocolită. Și astfel, încet-încet, Mircea Eliade reușește să îi fure sufletul lui Maitreyi, să o sărute, însă chiar în acel moment sunt văzuți de către vărul și sora ei. Tatăl o pedepsește pe Maitreyi, iar pe Mircea Eliade îl alungă din casă ca pe un câine, fără drept de apel și fără permisiunea de a o mai întâlni vreodată pe fata lui.
Am adus povestea lui Mircea Eliade în acest context pentru că într-o societate de tranziție în care valorile familiale nu mai sunt așa de ferme, într-o societate unde procentajul de divorț este între 35-60%, într-o societate în care revoluția feminină este puternic susținută, este clar că schimbarea este mult mai puternică decât tradiția.
La castele indiene nu se putea aproape schimba nimic, femeia știa care este rolul ei, iar bărbatul știa de rostul lui; diferențele între cei doi erau mari, dar totuși exista respectul, femeia era responsabilă cu casa și cu educația copiilor, iar bărbatul întreținea casa și se ocupa de tot ceea ce ținea de relațiile exterioare din afara casei și ale familiei. Puține au fost cazurile când femeia a vrut să iasă din acest statut. În schimb în societatea europeană au rămas tradițiile precum logodna, oficierea căsătoriei religioase și căsătoria pe baza unui act oficial și a unui contract prenupțial. Numai că actele și normele exterioare prin ceremoniile aferente nu mai sunt destul de puternice deoarece valorile sunt altele.
În primul rând există nenumărați factori care duc la dezamăgire și la frustrări, mai ales în primul an de după căsătorie:
1) Pentru unii actul de căsătorie reprezintă un act de proprietate și după căsătorie consideră că pot face ce cred, cum cred, că cealaltă persoană îi aparține în mod total. Pentru a doua persoană sentimentul de libertate parțială pe care l-a avut se destramă când se mută împreună în aceeași locuință. Dacă înainte avea libertatea de gândire, de alegere, acum se simte într-o situație în care i se taie din libertatea cu care era obișnuită.
2) Unele persoane pretind de la cealaltă persoană cu care s-au căsătorit să-și lase toate obiceiurile și obișnuințele pe care le-a avut înainte de căsătorie. În special bărbatului i se cere să nu mai iasă împreună cu prietenii, cu gașca la o bere. Cerința de a fi unul pentru altul poate degenera în absurdități, unul încercând să-l domine pe celălalt: să nu își mai viziteze părinții, să rupă toate legăturile care le-a avut înainte. Dacă cordonul ombilical psihologic mai este legat între mamă și fiică sau între mamă și fiu, e clar că perechea intră într-un conflict puternic și în situația de a fi între ciocan și nicovală. Dacă azi renunță la una, mâine la alta, în timp se ajunge ca persoana respectivă să recurgă la băutură pentru a umple paharul din sufletul lui care se golește din cauza acestor renunțări.
Voi continua explicare factorilor in articolul următor…
Cu respect,
Dr. Miron Itzhak
Psiholog clinician principal cu drept de supervizare
Director Institut Miron
Cabinet de Psihologie
Str. Mihai Eminescu, Nr.3, Bl. D4, Sc. B, Ap.37, Piatra Neamț
Tel.0233-236146;0724-2252147, 0747627971; E-mail: miron@ambra.ro
Site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro