Modificări la proiectul pentru noul bloc operator de la Spitalul Județean

Spitalul JudeteanInstalația de climatizare a noului bloc operator, adaptată condițiilor tehnice.

Conducerea Consiliului Județean Neamț, a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și a proiectantului clădirii în care va funcționa noul bloc operator al celei mai mari unități sanitare din județ au decis să modifice condițiile tehnice pentru instalația de climatizare. Astfel, instalația celor cinci săli de operație va fi montată pe o platformă exterioară, pentru siguranță în exploatare, și nu deasupra acoperișului, așa cum era prevăzut în proiectul inițial. „Am decis schimbarea amplasamentului centralelor de condiționare a aerului de pe terasa imobilului, așa cum a fost prevăzut în proiectul inițial, pe o platformă exterioară. Împreună cu proiectantul clădirii și cu cei din conducerea Spitalului Județean, am agreat noua variantă, pentru că fiecare dintre cele cinci săli de operație va avea instalație de climatizare proprie, care înseamnă echipamente și accesorii de mari dimensiuni și nu ar fi putut fi susținute de acoperiș. În cel mai scurt timp posibil, va începe execuția acestei platforme metalice. Urmează a fi emis un proiect tehnic pentru realizarea ei. De asemenea, pentru punerea în siguranță a sălilor de operație, s-a luat decizia de realizare a unui proiect tehnic de șarpantă și învelitoare la clădirea în cauză. La următoarea ședință de rectificare bugetară vor fi asigurate sumele necesare realizării acestei lucrări“, a declarat Constantin Iacoban, președintele Consiliului Județean Neamț.

Andreea AMARIEI