Modificări în organigrama Spitalului de Urgenţă

În încercarea de a acoperi deficitul de personal din Spitalul Judeţean de Urgenţă şi pentru a obţine cele 76 de puncte necesare pentru păstrarea statutului de spital de urgenţă, Consiliul Judeţean a aprobat modificarea organigramei instituţiei medicale. Anumite posturi îşi schimbă titulatura, iar altele vor fi ”transferate” de la o secţie trec la alta. Un post de kinetoterapeut din cadrul Laboratorului de Recuperare se transformă în şef serviciu şi trece la nou înfiinţatul Serviciu de Management al Calităţii Serviciilor Medicale, subordonat managerului. La acelaşi serviciu nou au fost trecute un post de economist, studii superioare de la Serviciul Financiar Contabil, unul de consilier juridic, un operator de la Biroul Informatică şi un medic specialist de la Compartimentul Audit. Toţi aceştia vor forma noul Serviciu de Management al Calităţii Serviciilor Medicale şi vor avea responsabilităţi în acest domeniu, răspunzând direct în faţa managerului Ioan Lazăr. Foieli vor mai fi şi la Serviciul Resurse Umane (RUONS) care mai capătă şi denumirea de „Contencios”, şi la Biroul de Achiziţii Publice, care se va uni cu Serviciul Aprovizionare –Transport. Pe aceeaşi linie se înscriu şi câteva promovări de economişti, medici rezidenţi, registratori medicali şi infirmieri. De asemenea a fost suplimentat statul de funcții cu un post de medic primar pentru efectuarea gărzilor în cadrul Secției Boli Infecțioase, fără a influenţa numărul de posturi aprobate în statul de funcții și nici cheltuielile de personal, deoarece medicul nu desfașoară activitate curentă ci numai activitate aferentă liniei de gardă, în afara programului normal de lucru. Modificările aduse la statul de funcții duc la o diminuare a cheltuielilor de personal până la sfârșitul anului cu 8.703 lei, iar posturile de la Serviciul Județean de Medicină Legală, Programe de Sănătate și Unitatea de Primiri Urgențe, unde finanțarea este asigurată de la Ministerul Sănătății, conduc la o diminuare a fondului de salarii de 3.544 lei.