Cuviosul din Rădeni
* „Părintele Iustin l-a sărutat pe cap şi i-a spus că este mare sfânt”, susţine stareţul schitului
Povestea lui nea Ion din Rădeni, Păstrăveni, care a murit la schitul din sat şi acum este expus într-o încăpere, aflată sub nivelul solului, a ajuns deja în Maramureş şi în Suceava, dar şi în alte părţi ale ţării. Oamenii vin să-l vadă, să se închine şi să-l atingă, crezând în puterea lui vindecătoare. Sătenii, care au stat cu el la masă şi l-au cunoscut altfel, sunt mai rezervaţi în a crede că nea Ion s-a putut mântui în ultima parte a vieţii sale, cât a stat la mănăstire. Ceea ce s-a întâmplat, însă, cu trupul său, după moarte, este şi, va mai rămâne pentru un timp, un subiect controversat. Mai ales că este greu de explicat cum, după 7 ani de stat în pământ, şi alţi doi într-un sicriu deschis, trupul cuviosului Iosif – aşa cum îi spun călugării de la schit – a rămas la fel.
* ” A suferit chinuri şi bătăi de la tatăl lui”
„De mic copil a suferit chinuri şi bătăi de la tatăl lui”, povesteşte părintele Pamvo, stareţul Schitului Rădeni. „S-a născut în 1924, a rămas orfan de mic şi a fost crescut de tatăl lui, care l-a forţat să se însoare la 16 ani. Povestea familia că o dată mama lui vitregă a luat carnea de acasă şi a dus-o de acasă, iar apoi i-a spus soţului că a mâncat-o Iosif. Şi atunci tatăl l-a pus cu capul pe trunchi şi a vrut să-i taie gâtul. Aşa a crescut pănă ce s-a însurat cu o femeie cu care a avut 8 copii. Era pe timpul lui Ceauşescu când a aflat că soţia lui este la spital şi a născut 3 băieţi. I-a botezat Horia, Cloşca şi Crişan şi, pentru vremurile acelea, asta era o dovadă de patriotism. A lucrat ca brigadier la CAP şi tot timpul găsea scuze pentru fiecare care ajungea la judecată, cum era atunci, că a luat un sac de cartofi sau de porumb. A ajutat multă lume. Şi tot timpul citea Sfânta Scriptură şi şi-a dorit tare mult să ajungă la mănăstire. Avea 120 de kilograme şi a făcut vreo 5 infarcturi. Mă duceam la dânsul, îl împărtăşeam şi iar trăia. 5 infarcturi. Dumnezeu l-a ajutat să se călugărească şi, cum era bolnav, s-a ridicat din pat şi a început să meargă prin curtea mănăstirii. A murit în 2004, l-am îngropat – am pus un metru de pământ pe el – şi 7 ani l-am lăsat acolo. Când am săpat mormântul s-a făcut o pace la noi la mănăstire şi o linişte de n-am văzut. Am săpat şi l-am găsit întreg. Am văzut la Tv că un domn, nu ştiu de care, din ăsta cu ştiinţa care omoară credinţa, a spus că din cauza pământului uscat poate să râmănâ aşa şi 200 de ani. Zilele astea, cu ploile mari care au fost, a curs apă multă de pe streaşină exact lângă mormântul unde a fost părintele. Ne-am dus şi am văzut că în mormântul de alături erau oase goale. Şi atunci am spus că mare este Dumnezeu. Cum părintele, om la 120 kg, a rămas aşa după 7 ani, iar cel de alături era numai oase? Deci pământul de Rădeni nu conservă, aşa, pe toată lumea.
Odată, când a fost pe la noi, părintele Iustin l-a văzut pe părintele Iosif, l-a sărutat pe cap şi i-a spus că este mare sfânt. Acum, vin oameni de peste tot. Unii vin cu rost să se uite, alţii vin cu credinţă, iar alţii chiar primesc vindecări minunate. O femeie, care pierdea sarcina tot timpul, a venit recent cu fetiţa ei. I-a pus numele Iustina. Noi nu rugăm pe nimeni să-l canonizeze, nu vrem să forţăm nota. Mitropolitul a spus să-l îngropăm, noi l-a pus într-o cămăruţă, sub nivelul pământului, deci e în pământ, practic, dar aşa încât să-l poată vedea lumea. Dumnezeu este alături de noi şi ne arată semne prin care, numai dacă vrem să le vedem, ne ridică!”.
* „Şapte ani s-a rugat la Dumnezeu zi şi noapte”
Localnicii nu prea ştiu ce să spună despre cuviosul Iosif. Mai ales cei tineri, care nici nu l-au cunoscut pe când era în viaţă, şi nici nu s-au dus să-l vadă de când a fost dezgropat. Cei mai în vărstă, însă, îl ştiu bine pe nea Ion, aşa cum îi spunea tot satul, şi toţi îl vorbesc de bine.
„Mi-e şi moş şi naş de cununie”, zice o femeie care se apropie de 70 de ani. „A fost bun şi credincios. Şapte ani de zile s-a rugat, zi şi noapte, la Dumnezeu, şi pe urmă a murit. Au venit oameni de pe la Maramureş, din Suceava, da de unde n-au venit? Eu aşa am auzit că e cu leac. Se mai vindecă lumea de dureri şi de deznădejde”.
„Cumnatul meu l-a dezgropat şi a fost uimit când a văzut că nu e putrezit”, adaugă un bărbat trecut şi el binişor de 60 de ani. „A ajutat lumea o viaţă întreagă. El a avut grijă de oamenii care munceau la CAP, el i-a scos la pensie, el s-a ocupat cu fiecare şi pentru fiecare a pus un cuvânt bun. O mai fi făcut şi greşeli în viaţă, că tot omul face, dar de la un timp s-a dat în legea lui Dumnezeu”.
Cât despre faptul că trupul cuviosului Iosif este şi acum acoperit cu piele şi doar micşorat de la 120, la 30 kg, o femeie a pus punctul pe i: „Dumnezeu ştie de ce. Noi nu ştim încă”.
