Astăzi, paraclisul Mănăstirii Bisericani îşi serbează hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, cu acest prilej fiind prăznuiţi şi Cuvioşii Iosif şi Chiriac de la Bisericani. În fiecare an, sute de credincioşi, alături de slujitori ai bisericii, participă la pelerinajul către peştera Cuviosului Chiriac, acolo unde vestitul pustnic s-a nevoit în condiţii aspre, vreme de 60 de ani. Tot astăzi, sunt scoase spre închinarea credincioşilor moaştele sfinţilor Iosif şi Chiriac, aflate la Bisericani.
La mijlocul veacului al XV-lea, un călugăr român pe nume Iosif, care se nevoise în peşterile din Valea Iordanului, şi-a luat ucenicii şi s-a întors în locurile natale, retrăgându-se pe Muntele Bisericanilor din judeţul Neamţ, unde va ridica un schit.
În 1498, biserica a fost jefuită şi incendiată de turci, iar Iosif împreună cu cei nouă călugări a vrut să plece la Muntele Athos, cunoscut drept „Grădina Maicii Domnului”. Cei zece monahi n-au apucat a face mulţi paşi, că au fost opriţi de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a coborât plină de lumină din crengile unui stejar şi le-a spus: „Rămâneţi pe loc, căci şi aici este Grădina Mea”.
Călugării au găsit apoi, în scorbura stejarului, o icoană a Maicii Domnului, păstrată până astăzi. Pe acel loc ei au înălţat o bisericuţă din lemn, iar după câţiva ani, cu ajutorul voievodului Ştefan cel Mare şi al urmaşului său, Ştefăniţă Vodă, a fost zidită Mănăstirea de piatră de la Bisericani.
Icoana Maicii Domnului, găsită în scorbură, este renumită în întreaga ţară prin puterea ei de a alunga duhurile rele abătute asupra oamenilor, dar şi prin darul de a vindeca boli incurabile.
Cuvioşii Iosif şi Chiriac de la Bisericani, canonizaţi în 2008
În anul 1998, pe locul cu pricina s-a construit un paraclis cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, cuprinzând şi trunchiul stejarului cu icoana. Paraclisul a fost sfinţit în data de 3 octombrie 1999, când s-au împlinit 500 de ani de la întâmplarea minunată.
Despre vieţuirea pustnicească şi în mari nevoinţe a Cuvioşilor Iosif şi Chiriac de la Bisericani nu ne-au rămas prea multe informaţii. Se ştie că, din dorinţa de a respecta ritualul oriental al slujbelor neîntrerupte deprins la Sfântul Munte, Cuviosul Iosif şi ucenicii lui slujeau neîncetat, în nopţile de miercuri spre joi şi sâmbătă spre duminică, făcând priveghere, motiv pentru care li s-ar fi spus „bisericoşi” sau „bisericani”, denumire ce s-a extins şi asupra aşezării monahale pe care ei au întemeiat-o. Continuator al lucrării duhovniceşti a Cuviosului Iosif, Cuviosul Chiriac a arătat o nevoinţă mult mai aspră şi o vieţuire mult mai retrasă, „gol şi ticăloşit în munte şase zeci de ani”, aşa cum arată Sfântul Ierarh Dosoftei.
Cuvioşii Iosif şi Chiriac de la Bisericani au fost canonizaţi pe 3 octombrie 2008, ei fiind pomeniţi pe 1 octombrie, când este prăznuit şi „Acoperământului Maicii Domnului”.
Irina NASTASIU