În oraș mai găsești câte o mică dugheană de cartier unde meseriașii mai fac un tiv, mai modifică o rochiță sau un blug. Iar second-hand-urile prosperă în continuare, până și unele doamnele cu pretenții mai dau câte o raită prin hainele cu miros de naftalină să-și mai completeze garderoba cu ceva de firmă, fie și la kilogram.
Din croitorie, pe vremea bunicilor noștri, unii chiar au trăit bine. Dar acum, ei sunt pensionari în timp ce urmașii lor, ucenicii de altădată s-au reorientat spre meserii din care să supraviețuiască.
Pentru cei mulți, grija facturilor la utilități și a frigiderului a luat demult locul modei. Se îmbracă din cap până-n picioare de la magazinele de solduri sau de la SH-uri de cartier. Prin cartierele orașului, se transmite mai mult prin viu grai faptul că în blocul cutare, scara cutare, stă o fostă croitoreasă ieșită la pensie și la ea apelează mai toate doamnele când au nevoie de o haină croită bine și elegant. Doamna Firica este o astfel de croitoreasă de ocazie, care își mai adaugă câte ceva la veniturile provenite din pensie. ”E greu, și nu se câștigă mare lucru, dar nici nu pot sta degeaba”, recunoaște tanti Firica.
Nenea Gigi, cizmar de meserie, a ieșit la pensie în urmă cu mulți ani, însă nu poate sta acasă când oamenii îl roagă să le repare pantofii. „E viața mea aici. Odinioară nu aveai timp să răsufli la câte comenzi erau. Acum, mai pui un flec, o pingică”, spune bărbatul cu un zâmbet amar în colțul gurii. Nea’ Gigi se simte bine printre perechile de pantofi, ghete și cizme ordonate cu grijă pe rafturi și speră să mai poată munci măcar vreo 5-6 ani de acum încolo.
Ingrid CIOFOAIA