„Melcul” Cadăr îl face dictator pe Leoreanu

Discursul primarul Laurențiu Leoreanu, președintele PDL Roman, despre modul în care au votat unii colegi la alegerile interne din partid au ajuns și la urechile senatorului PDL Leonard Cadăr, „supranumit” de edil „senatorul melcilor”. În replică, parlamentarul a lăsat de înțeles că Leoreanu are un substrat de dictator, iar echipa sa este formată din cățeluși. Cadăr spune că este prieten cu Gheorghe Ștefan, pentru că și-au putut „lătra” unii altora ce au vrut, dar că pe Leoreanu nu-l poate iubi. Nici pe Băsescu, a cărui carieră politică, s-a terminat, mai crede Cadăr, odată cu Mișcarea Populară. Una peste alta, Cadăr recunoaște că supărările sunt mai vechi, din campania electorală pentru parlamentare, când Leoreanu a „țipat și a bătut cu pumnul în masă”. Cadăr îi cere Elenei Udrea să aibă răbdare, poate peste 4 ani va avea înțelepciunea și experiența să conducă PDL. Până atunci, la luptă!

Sufletul la Udrea, votul la Blaga

Senatorul Cadăr spune că supărarea președintelui Leoreanu vine pe fondul votului de la alegerile interne din PDL. „Am spus că-l voi susține pe Blaga. Dacă ar fi să fi votat cu sufletul, aș fi vota-o pe Udrea, dar, dacă ar fi să aleg pe cel mai bun, atunci îl aleg pe Blaga. Nu trebuie să votăm doar cu sufletul, pentru că așa ne-am vota numai rudele”, a mai spus Cadăr.

Senatorul nu crede că votul „strâmb” va atrage excluderea sa din PDL. Este prieten cu Gheorghe Ștefan și coleg cu Laurențiu Leoreanu, pe care, însă, nu prea îl place: „Cu Ștefan am avut discuții dure față-n față și am tot respectul pentru dânsul. Nu am vorbit în fața presei, ci față-n față, căutând să ne corectăm sau să ne susținem punctul de vedere, dar loial și cumsecade. Dl. Ștefan spera să fiu în asentiment cu dânsul, în aceeași echipă de susținători, dar vine timpul când generațiile noi trebuie să le schimbe pe cele vechi. Nu am fost amenințat cu excluderea din partid. Pe dl Ștefan îl consider prieten”.

Cadăr crede că PDL trebuie să fie un partid democrat liberal și nu unul dictatorial: „Manierele domnului Leoreanu au fost cunoscute din campanie. Consider că modul de conducere și de a nu suporta oameni de valoare este un principiu dictatorial și știm cum au sfârșit dictaturile. Când îți alegi oameni care stau la 45 grade, țipi, urli și te comporți ca în comunism, nu este în regulă. Cine nu înghite asta nu face parte din echipă!”.

Cât despre Băsescu, numai de bine: „Mișcarea populară este făcută la emoții. După greșeala politică cu declarațiile de după vot a fost încă o greșeală lamentabilă a președintelui Băsescu. Nu mă așteptam. Probabil îl va costa toată cariera politică. Viitorul PDL este generația tânără”.