Medicii de familie vor trimite pensionarii sărmani la Fisc

retete medici

Bolnavii, din nou victime colaterale

* „Chiar dacă în normele Contractului Cadru nu există această prevedere, pentru binele meu nu voi risca să mă strângă CAS de gât pentru bani”, a spus dr. Covrig

 * Reprezentanţii CNAS le-au transmis doctorilor că este suficent un talon de pensie şi declaraţie lunară pe răspunderea pensionarului

 Din februarie, mii de nemţeni care îşi numără-n batistă bruma de pensie asigurată de stat, vor fi trimişi la Finanţe pentru obţinerea unor adeverinţe de venit. Asta dacă vor mai dori să primească reţete compensate 90%.

„Majoritatea colegilor mei şi eu însămi vom cere, din februarie, aceste dovezi de venit, chiar dacă nu se regăsesc în normele Contractului Cadru; eu personal le voi solicita confirmare de la Fisc doar acelor pensionari asupra cărora am unele suspiciuni că nu trăiesc doar din pensia de 700 de lei, despre care ştiu că merg la piaţă cu brânză, mai fac comerţ cu animale sau au bani la CEC. De ce să risc să mă strângă de gât Casa de Sănătate, să plătesc reţete?!”, s-a revoltat dr. Mihaela Covrig, preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie din Neamţ.

Este ştiut faptul că, la ultimul control, Curtea de Conturi le-a imputat unor medici de familie reţetele eliberate unor pensionari care au minţit că veniturile lor se limitează la pensia sub 700 de lei, iar dr. Covrig, în nume propriu dar şi în calitate de reprezentant al majorităţii medicilor de familie din judeţ, a afirmat că nu mai riscă sancţiuni. Or, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a făcut chiar ieri apel la medicii de familie din toată ţara să ţină cont de legislaţie, fără a face exces de zel. Astfel, printr-un comunicat trimis Casei de Sănătate Neamţ, care la rându-i l-a postat pe site-ul propriu, la vedere, pentru a fi citit de toată lumea interesată de subiect, beneficiari şi prescriptori deopotrivă, sunt subliniate condiţiile de acordare a reţetelor cu compensare 90%:

„Pentru a beneficia de prescripţie cu reducere 90% la preţul medicamentelor, pensionarii trebuie să prezinte medicului de familie ultimul talon de pensie, actul de identitate, precum şi o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte faptul că realizează venituri NUMAI din pensia de până la 700 lei pe lună. Doctorul va consemna în fişa medicală a pensionarului şi în registrul de consultaţii numărul talonului şi cuantumul pensiei şi va anexa la fişa medicală declaraţia dată pe propria răspundere de către pensionar. ÎN CAZUL ÎN CARE NU EXISTĂ declaraţie dată pe propria răspundere de către pensionar anexată la fişa medicală- câte una pentru fiecare prescripţie eliberată de medic ori aceeaşi declaraţie actualizată prin semnătura pensionarului lunar- precum şi înscrisuri privind numărul talonului şi cuantumul pensiei  pentru prescripţia eliberată de medic, RĂSPUNDEREA REVINE MEDICULUI PRESCRIPTOR. ÎN SITUAŢIA ÎN CARE EXISTĂ declaraţie dată de pensionar anexată la fişa medicală DAR se dovedeşte  că NU ESTE CONFORMĂ REALITĂŢII, RĂSPUNDEREA REVINE PENSIONARULUI”.

Să vedem cine va ţine cont de aceste prevederi şi dacă „cine închide ochii” va deschide „punga”…

Geanina NICORESCU