Măsuri speciale pentru munca la -20 grade Celsius

Inspectorii teritoriali de muncă din Neamţ avertizează angajatorii care au muncitori care exerită activităţi în aer liber că, în concordanţă cu avertizarea meteo de ger, cu minime de până la -20 grade Celsius, sunt obligaţi, prin lege, să asigure o serie de măsuri. În unităţile în care funcţionează Comitetele de Securitate şi Sănătate în Muncă măsurile vor fi stabilite de acestea, iar în instituţii şi unităţi finanţate din fonduri bugetare si extrabugetare, măsurile vor fi stabilite de ordonatorii de credite, respectiv de conducătorii instituţiilor. ”În perioadele cu temperaturi scăzute extreme, respectiv temperaturi sub -20°C sau temperaturi care, corelate cu condiţii de vânt intens – vântul a cărui viteză depăşeşte 10 metri pe secundă -, pot fi echivalate cu acest nivel (indicele de răcire scade sub pragul valoric de -32), angajatorii trebuie să ia toate măsurile prevăzute de Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi hotărârile de guvern în aplicare, pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă în limitele prevăzute, măsuri care vor fi stabilite de angajator împreună cu reprezentanţii sindicatelor sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor”, transmite ITM Neamţ. Pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber se impune distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5 1litru/ persoană/ schimb; acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător; asigurarea echipamentului individual de protecţie. Acolo unde nu pot fi luate toate măsurile de protecţie, dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv se impune reducerea duratei zilei de lucru, ori întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă.
Geanina NICORESCU