Mălura a dat iama în lanuri!

Ioan Ghiuta, directorul Unitatii Fitosanitare Neamt

*Grâul afectat nu-i bun de pâine!

Convorbire cu dr. Ing. Ioan Ghiuță, directorul Unității Fotosanitare Neamț

 

Rep.: Unii fermieri deja se plâng că au probleme cu calitatea grâului. Nu-l pot vinde ori duce la depozit grâul, pe motiv că-i ”bolnav” …

Ioan Ghiuță: Mălura comună este cea care a depreciat producția din unele zone. Este o boală care afectează calitatea grâului, prin mirosul de pește stricat care rămâne în masa de boabe. Normal, acel grâu nu mai poate intra în consum, nu mai e bun pentru panificație. Pe vremuri, bunicii și străbunicii noștri, neavând la îndemână alte metode, când apărea mălura, spălau și apoi uscau grâul. Ca să-l poată măcina și mânca.

Rep.: Cum de a apărut mălura la grâu? Care sunt factorii favorizanți?

I.G.: Sunt mai multe cauze.  În primul rând este vorba de lipsa unei rotații corespunzătoare a culturilor. Nu se seamănă grâu după grâu! Apoi, contează semințele folosite la înființarea culturilor. Neapărat trebuie sămânță din categorii biologice superioare, tratată cu produse antimălurice. Semănatul trebuie făcut în perioada optimă. Iată  ce s-a întâmplat cu grâul de acum, de a fost posibilă apariția mălurei. Ne amintim cu toții  condițiile meto nefavorabile din toamna trecută, motiv pentru care nu s-a putut semăna în perioada optimă. S-a semănat până toamna târziu, chiar și în luna noiembrie. Lucrul acesta a favorizat ”infecția” cu mălură. Nu întotdeauna s-a folosit sămânță de caliate, nici tratamentele nu s-au făcut cum trebuia ori nu s-au aplicat deloc. Toate aceste favorizează mălura, pe fondul condițiilor meteo din tomana trecută. Primăvara nu sunt metode de tratament împotriva mălurei. De asta trebie neapărat tratată sămânța de grâu înaite de a o pune sun brazdă. Apoi să se respecte rotația culturilor, să nu să se pună grâu după grâu… Dar, dacă sămânța nu-i de caltate și nici nu-i tratată corespunzător, probleme cu mălura la grâu poți avea și dacă semeni grâul după porumb ori altă cultură. Mălura este o boală care apare în fiecare an, dar se menține sub limita pericolului. Cînd vine un an meteo nefavorabil, la care se adaugă și ”micile scăpări”  din tehnologie ale cultivatorului, cu mălura se trece peste limita admisă, este serios afectată calitatea grâului. Cum a fost toamna trecută. Dar nu în toate zonele gâul este afectat de mălură. Probleme au apărut acolo unde au mai fost probleme în urmă cu câțiva ani.

Rep.: Ca grad de afectare și suprafață atinsă de mălură? Situația este alarmantă?

I.G.: În județ avem grâu afectat de mălură, dar nu pot spune exact pe ce suprafețe și în ce cantitate. Noi am făcut determinări doar acolo unde am fost solicitați. Dar asta trebuie să fie un serios  semnal de alarmă pentru toamnă, la semănatul grâului. Ca să se elimine orice sursă de infectare, trebuie folosită sămânță de calitate, tratată împotriva bolilor și dăunătorilor. Un tratament corect nu înseamnă să arunci un pumn de produs fitosanitar și gata. Sămânța trebuie să fie cuprinsă integral de acest produs.

Rep.: Problema cu mălura la grâu a apărut numai la noi în județ?

I.G.: Nu, în toată Moldova a apărut mălura la grâu. Mai ales în zonele unde a fost seceta mai mare pe timpul semănatului grâului. În Bărăgan a mai plouat în perioda semănatului cerealelor păioase, nu sunt astfel de probleme. La noi s-a semănat foarte târziu,  asta fiind unul din factorii favorizanți.

Rep.: Pe solul deja infectat, dacă se vine cu altă cultură, ea nu poate fi afectată de mălura deja existentă în pământ?

I.G.: Nu. Mălura atacă numai cerealele și, în mod special, grîul. De asta este foarte importantă rotația culturilor.

Tina CONDREA