Magia pietrelor prețiose: cuarțul roz

Ajută la echilibrarea, calmarea, armonizarea și vindecarea corpului, minții și spiritului

Cuarțul este cel mai versatil dintre pietrele semiprețioase, având multe aplicații în industria prelucrătoare și producția de bijuterii. Este foarte apreciat pentru calitățile sale estetice, dar și pentru proprietățile curative. Despre cuarț se spune că are proprietatea unică de a amplifica energia personală și, în același timp, de a aduce relaxare, eliminând anxietatea, furia și gelozia.

Cuarțul poate avea nuanțe de galben, alb lăptos, verde, violet, gri, maro, dar mai ales roz. Cuarțul pur este transparent, însă prin infiltrarea ionilor de fosfor devine rozaliu, rezultând o piatră cu o nuanță foarte specială, mult râvnită de bijutieri.

*Cuarț, un cristal cu forță divină

În Antichitate se credea că pietrele semiprețioase sunt vii, respirând o dată la o sută de ani, multe culturi le-au considerat întrupări ale Divinității. Cuarțul este cunoscut sub numele de cristalul iubirii necondiționate și are rădăcini în mitologia greacă și romană, fiind asociat zeițelor Afrodita și Venus.

Datorită imaginii similare cu sloiurile de gheață, vechii greci credeau că acest cristal nu era nimic altceva decât apă înghețată care nu putea fi decongelată, din cauza unei pedepse de la zei.

Bucățile mari de cuarț erau folosite în acele vremuri pentru proprietățile răcoritoare și erau plasate direct pe piele în timpul zilelor caniculare.

În secolul al XVII-lea, Nicolas Steno, părintele geologiei și stratigrafiei, a descoperit capacitatea cuarțului de a transforma lumina în spectru și că fețele lungi ale prismei se unesc mereu într-un unghi de 60 de grade, indiferent de forma sau dimensiunea cristalului.

*Puterea vindecătoare a cuarțului

Cuartul roz răspândește iubirea pura, necondiționată. Ajută la echilibrarea, calmarea, armonizarea și vindecarea corpului, minții și spiritului. Dar și la aprofundarea relației cu sinele, familia, comunitatea și Pământul. Se poate folosi și sub forma de praf, presarat în apa din caă și în timpul meditației de autovindecare. Pentru un somn bun, pune o bucată de cuarț roz sub pat.

Cuarțul fumuriu are capacitatea de a elimina energia negativă. Atinge aceasta piatra atunci âand vrei să elimini stresul sau când simți corpul încordat. Cuartul fumuriu ajută la fluidizarea energiei, creând efectul de împământare și calmare. Este o piatra eliberarii, curajului și a capacitatii de a merge mai departe în viață.

Cristalul de rocă (incolor, transparent) este cunoscut drept “maestrul vindecător”, deoarece alină chakrele și ajută la activarea energetică a tuturor celorlalte cristale. Este un amplificator puternic al energiei și intențiilor, mai ajuta la accesarea stărilor superioare de conștiință. Foloseste bucati de cuart incolor pentru a amplifica energia locului în care stai.

*Bijuterii din cuarș roz, piatra iubirii

Cuartul roz are o nuanță delicată, ușor translucidă, care transmite feminitate și romantism. Cuarțul roz, fără irizații albe, este considerat o piatră prețioasă de înaltă calitate, însă acesta este foarte rar și bineînțeles foarte scump. Există o varietate extrem de rară de cuarț roz care conține firișoare de aur. Metalul prețios oferă acestei pietre o strălucire specială și o valoare aproape de cea a diamantelor. Cuarțul roz-lăptos este adesea folosit pentru a sculpta diverse figurine sau obiecte de decor de dimensiuni mai mari, în general forme geometrice precum sfere, piramide, obeliscuri.

Tina CONDREA