* „Pe noi ne interesează oameni care să aducă bani”, spune antrenorul Ceahlăului, Ioan Purcaru
Oamenii din lupte se pregătesc să aleagă un nou preşedinte pentru Federaţia de profil. În condiţiile în care actualul conducător, Cristian Poteraş, nu mai candidează, disputa va avea loc între Vasile Puşcaşu şi Răzvan Pârcălab. Nici unul nu este străin de conducerea Federaţiei Române de Lupte. Ultimul campion olimpic român la libere, Vasile Puşcaşu a fost secretarul general al FRL până acum doi ani, când a demisionat. Răzvan Pârcălab face parte din echipa actualului preşedinte de 4 ani, când a fost ales vicepreşedinte.
Palmaresul sportiv este un reper, calităţile manageriale, altele, dar pentru alegători, care îşi vor exprima opţiunile pe 25 ianuarie, în Adunare Generală, primează alte criterii.
„Pe noi ne interesează oameni care să aducă bani”, a declarat antrenorul Ceahlăului, Ioan Purcaru. „Lupta nu se va da între libere şi greco-romane. Amândoi candidaţii vin de la libere. Cred că va câştiga cel care va convinge reprezentanţii clubului că este capabil să aducă bani şi sponsori la Federaţie”.
Antrenorul pietrean nu se plânge de actuala echipă de conducere, dar ultimul an a fost pentru toţi cei din lupte unul de criză maximă. Pentru prima dată, cadeţii de la lotul naţional nu s-au pregătit nici măcar o zi împreună, iar rezultatele au fost foarte slabe: o singură medalie, de bronz, la Campionatele Europene, câştigată de pietreanul Mihai Mihuţ. Singurele cheltuieli pe care le-a suportat FRL pentru componenţii lotului au fost cele de transport, cazare şi masă la Europene şi Mondiale.
Pietrenii au reuşit să participe la un turneu internaţional, în Serbia, pentru pregătirea sportivilor de la lot, dar pe banii clubului.
Lotul de juniori, la care are şi CS Ceahlăul doi luptători de greco-romane, Vasile Dudău şi Mihai Mihuţ, se confruntă cu alte probleme. Din cauza salariului nemotivant, antrenorii din ţară nu vor să lucreze la Centrul Naţional, iar Federaţia a adus un moldovean. Secundul nu este plătit deloc, ceea ce face acest post veşnic vacant.
„Nu ştim încă ce buget va primi Federaţia, dar acesta nu a ajuns niciodată. Am vrea să redeschidem Centrul Naţional pentru cadeţi, dar totul depinde de bani. Anul nu a început însă deloc promiţător. Abia s-au reunit seniorii, cu un lot restrâns”, a mai spus antrenorul pietrean.
Adunarea Generală de pe 25 ianuarie are pe ordinea de zi şi proiectul de calendar competiţional din 2013. Piatra Neamţ a cerut finalele Campionatului Naţional pentru juniori şi are prima şansă în a le câştiga spre organizare.