*La ceremonialul festiv au participat rudele proaspeţilor poliţişti, aceştia fiind felicitaţi de oficialităţile prezente
,,Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să-mi îndeplinesc cu răspundere şi bună credinţă îndatoririle ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Zi însorită ieri, la ceremonialul de depunere a jurământului de către cei 72 de agenţi care au fost încadraţi prin concurs în structurile rurale al Poliţiei Neamţ.
Familiile, prietenii proaspeţilor poliţişti au venit un număr mare să asiste la un eveniment important pentru cei care au ales o carieră în sistem. Feţele zâmbitoare ale agenţilor trădau emoţiile momentului unic şi sporeau în intensitate ceremonialul.
*De emoţie şi-a uitat cheile în maşină
Festivitatea a început la ora anunţată, 10, cu un anunţ mai puţin obişnuit făcut de comisarul şef Paul Tablan. Şeful Poliţiei Neamţ a mers la microfon şi a invitat proprietarul unei maşini să-şi recupereze cheile lăsate la vedere, în autoturismul parcat lângă sediul inspectoratului. Bărbatul nu a părut surprins, de vreme ce se afla chiar lângă poliţie, şi plin de încredere, a apreciat dovada de maximă atenţie şi profesionalism.
Ceremonia a început cu intonarea imnului, semnificaţia acordurilor amplificând solemnitatea momentului şi făcând ca la un semn toţi cei 72 de poliţişti să-şi ridice cu mândrie fruntea. După imn, agenţii au rostit jurământul de credinţă, iar apoi oficialităţile au rostit scurte discursuri. Comisarul şef Paul Tablan le-a urat bun venit ,,noilor camarazi” şi a dat citire mesajului conducerii Poliţiei Române. Au urmat discursurile prefectului Niculina Dobrilă, al vicepreşedintelui CJ Ion Asaftei, al şefului ISU Neamţ colonelul Ioan Niţică, al comandantului Garnizoanei Piatra Neamţ colonelul Cristin Hâra. Partea oficială s-a încheiat cu o scurtă cuvântare susţinută de ,,şefa de promoţie”, Roxana Lungu absolvind examenul cu media 9,77.
La final, noii agenţi au primit florile şi felicitările celor dragi, apoi au urcat în sala de şedinţă pentru o serie de formalităţi. Vor urma perioada de pregătire de trei şi şase luni, după care agenţii vor da un examen şi apoi vor intra în plin în activitate.
Cristina IORDACHE