LUNEA NEAGRĂ PE ȘOSELELE NEMȚENE

12 persoane , victime rutiere în a doua zi de Paști

Tamponare în lanț la Alexandru cel Bun

Luni,  în jurul orei 15.45, pe raza localității Vaduri, s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea unei persoane. În timp ce un bărbat de 25 ani din comuna Borlești , conducea un autoturism pe DN 15 , nu a păstrat distanța față de autoturismul care se afla oprit în față, într-o coloană de alte 4 autovehicule oprite, și a intrat în coliziune cu acesta. ”Urmare a producerii acestei coliziuni, s-a produs o tamponare în lanț pe același sens de mers în care au fost implicate cinci autoturisme, fiecare dintre acestea lovind autoturismul aflat în fața sa. Ulterior, conducătorul unui alt autoturism nu a păstrat o distanță de siguranță în mers și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de bărbatul de 25 ani din comuna Borlești, ambele autoturisme fiind proiectate în afara părții carosabile. Urmare a producerii acestor tamponări bărbatul de 25 ani din comuna Borlești a fost rănit ușor. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă”, spune comunicatul IPJ.

Nu a acordat prioritate și a intrat într-un motociclist

La Roman, pe strada Ștefan cel Mare, un bărbat de 53 ani din comuna Baia, județul Suceava , nu a acordat prioritate de trecere unui motociclist care se deplasa regulamentar, a intrat în coliziune cu acesta și l-a accidentat ușor. Cercetările sunt continuate pentru  vătămare corporală din culpă.

Depășire pe … ”Depășirea interzisă”

Luni,  Postul de Poliție Bârgăuani a fost sesizat despre faptul că s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea unei persoane. ”Din primele cercetări, se pare că în timp ce o tânără de 19 ani din comuna Săvinești , conducea un autoturism pe DN 15D, pe raza localității Bahna,a efectuat manevra neregulamentară de depășire a unui autoturism care se deplasa în fața sa , în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă” și a intrat în coliziune cu acesta. Urmare a producerii accidentului, tânăra de 19 ani a fost rănită grav. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” precizează comunicatul IPJ Neamț.

 

Cinci victime în accidentul de la Tașca

Tot luni după amiază, în jurul orei  17.00, Postul de Poliție Tașca a fost sesizat despre faptul că în Ticoș Floarea, s-a produs un accident rutier în urma căruia au fost rănite 5 persoane. ”Din primele cercetări efectuate se pare că în timp ce un bărbat de 24 ani din comuna Tașca , conducea un autoturism pe DN 12C, a pierdut controlul volanului, a acroșat o cioată de copac aflată pe marginea unui canal de scurgere a apei pluviale și s-a răsturnat în afara părții carosabile”, spune buletinul de presă al IPJ Neamț. Șoferul și un pasager de pe bancheta din spate au fost răniți grav iar alți trei pasageri au fost răniți ușor. Dincolo de faptul că este rănit grav, șoferul va fi acuzat și de vătămare corporală din culpă.

Beat, cu scuterul prin Zănești

Tot a doua zi de Paști, și tot în jurul aceleiași ore, 17.00, Postul de Poliție Zănești a fost sesizat despre faptul că pe raza localității Traian, în urma unui accident rutier a rezultat rănirea unei persoane. ” Se pare că în timp ce un bărbat de 46 ani din comună , conducea un scuter neînregistrat, fără a poseda permis de conducere și aflându-se sub influența alcoolului, a pierdut controlul acestuia și a căzut pe carosabilul acoperit cu criblură accidentându-se ușor”, spune comunicatul IPJ. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă , conducere fără a poseda permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Accident în Piatra Neamț

Pe 13 aprilie, seara, pe la orele 18.45, Poliția municipiului Piatra Neamț a fost sesizată despre faptul că pe strada Cetatea Neamțului, în timp ce un bărbat de 29 ani din București , conducea un autoturism pe Cetatea Neamțului, nu a adaptat viteza, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul autovehiculului şi s-a răsturnat. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto.

Biciclist ghinionist, pieton victimă colaterală

În jurul orei 16.35, pe raza localității Negrești s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea a două persoane. Un bărbat de 21 ani din comuna Negrești , conducea un autoturism, a încercat să evite un biciclist care a virat brusc către mașină. Manevra nu a reușit,  biciclistul a fost proiectat într-un pieton minor de 14 ani, care se afla în mișcare pe acostamentul drumului. Urmare a producerii accidentului, biciclistul a fost rănit grav iar pietonul a fost rănit ușor. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

I-au prins băuți la volan

Aceeași zi de luni:  orele 19.00, comuna Doljești. Polițiștii au depistat în trafic pe strada V. Alecsandri, un bărbat de 62 de ani, care conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma rezultatului pozitiv al testării, conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a fost condus la Spitalul Roman unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Aceeași situație și la Sagna, unde un bărbat de 38 de ani, din comuna Rediu, conducea sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma rezultatului pozitiv al testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a fost condus la Spitalul Roman unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

M.O.T.