Lovit de arborele în cădere

itm neamtUn alt accident de muncă produs în pădure, al doilea în ultima săptămână, a avut loc miercuri la Tazlău. Un bărbat de 44 de ani a fost lovit de un copac care în cădere a rămas atârnat de alt copac. Vasile Daniel M. Este angajat cu contract de muncă pe postul de fasonator mecanic şi colegii de muncă au sunat la 112 pentru a cere ajutorul pompierilor. „Miercuri, 22.10.2014, la ora 14,29, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a fost anunţat că un bărbat a fost lovit de un arbore, în pădure, pe raza comunei Tazlău”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ. Şapte militari de la Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD au ajuns la faţa locului şi au mers jumătate de kilometru pe jos, până la victimă. „Militarii au monitorizat starea bărbatului, în vârstă de 44 de ani, l-au transportat la ambulanţă şi au cerut, în sprijin, echipajul de SMURD de Terapie Intensivă Mobilă cu medic, având în vedere că bărbatul avea tensiunea arterială scăzută, probabil din cauza hemoragii interne”, a mai spus oficialul ISU.

Cei trei paramedici ai echipajului SMURD, plutonierul major Dragoş Ciocan, plutonierul Ionuţ Paleu şi plutonierul Dascălu Gabriel, au predat pacientul echipajului SMURD cu medicul Andrei Dascălu, asistent Iulia Săndulin, plutonier Vasile Bălteanu (paramedic) şi plutonier Panţîr Gavril (paramedic şi conducător auto), care l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă Judeţean Piatra Neamţ. Medicii de aici au stabilit că victima a suferit politraumatisme şi a fost internată pe secţia chirurgie pentru intervenţie.

Accidentul de muncă soldat cu incapacitatea temporară a muncitorului a fost raportat la ITM Neamţ: „În ziua de 22 octombrie, în jurul orei 13, în timp ce M.V.D., fasonator mecanic angajat la o societate comercială de exploatare forestieră din Rediu, realiza activităţi specifice într-un parchet din cadrul Ocolului Silvic Tazlău, a fost lovit de un arbore tăiat care a rămas aninat într-un alt arbore din preajmă, ceea ce a provocat o altă traiectorie şi a dus la accidentarea salariatului. Evenimentul este cercetat de comisia din cadrul angajatorului”, a declarat juristul Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ.

Cristina Iordache