Locuri de muncă în Marea Britanie

În această perioadă, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin rețeaua europeană EURES, oferă 6 posturi în ocupația de lucrător în pepiniera de plante, în Marea Britanie. Firma se numește Blue Ribbon Plants și se află în localitatea Chichester. Ca sarcină de serviciu, viitorii angajați se vor ocupa de sădirea plantelor, îngrijirea și culegerea acestora. Programul de lucru va fi între orele 8 și 16. Constituie un avantaj experiența de lucru în domeniu. Se cere vorbirea limbii engleze, la un nivel mediu. Salariul primit va fi de 7,20 de lire pe oră. Cazarea va fi asigurată de către angajator, dar cu 6,64 de lire pe zi de persoană. Durata contractului va fi de jumătate de an. CV-urile trebuie trimise până la data de 30 martie 2017. Tot în Marea Britanie, o firmă are nevoie de un asistent medical care, pe lângă efectuarea tratamentelor, poate ajuta și la hrănirea și efectuarea toaletei zilnice a bolnavilor.

Pentru acest job, firma angajatoare, respectiv Aqua Dolce, cere un an de experiență de muncă în domeniu, diplomă de asistent medical generalist (cu NMC ) sau persoane care să se fi înscris deja pentru obținerea NMC. Nemțenii care vor acest loc de muncă trebuie să vorbească bine limba engleză, la un nivel de C1/C2. Firma oferă o leafă de 16 lire sterline brut pe oră. Cazarea va fi asigurată de către angajator, iar transportul spre Londra se va face cu avionul. Durata contractului va fi pe o perioadă nedetrminată. Data limită de depunere a CV-urilor este 18 martie 2017.

V. ANDRIEȘ