Atleta pietreană, Lenuţa Burueană, a încheiat perfect sezonul competiţional, după ce a cucerit alte două medalii de aur, la Campionatele Naţionale rezervate juniorilor 1, care au avut loc la finele săptămânii trecute pe stadionul Nicolae Dobrin din Piteşti. Aflată la ultima competiţie rezervată juniorilor, eleva antrenorului Dan Cojocaru a reuşit să îşi treacă în cont alte două titluri naţionale la această categorie de vârstă, atât la aruncarea discului cât şi la greutate. La disc, sportiva de la CS Ceahlăul Piatra Neamţ a reuşit cel mai bun rezultat al carierei, după ce a reuşit să arunce 51 de metri şi 68 de centimetri, reuşind un nou record personal. La naţionalele de la Piteşti, Lenuţa Burueană a reuşit pentru prima dată în carieră să arunce peste 50 de metri într-un concurs oficial, iar acest 51,68 metri i-a adus în final locul întâi şi titlul naţional. Atleta pietreană şi-a confirmat valoarea şi în proba de aruncare a greutăţii, unde a reuşit o performanţă de 15 metri şi 16 centimetri, rezultat cu care a devenit campioană naţională şi la această disciplină. Competiţia din week-end-ul trecut a fost ultima pentru sportiva pietreană la nivel de juniori, ea urmând de acum înainte să evolueze în întrecerile de tineret şi seniori. Rezultatele de la naţionale l-au satisfăcut şi pe antrenorul Dan Cojocaru, cel care a apreciat efortul elevei sale. „Lenuţa a reuşit un concurs perfect la naţionale, iar rezultatul de la disc este cel mai bun din carieră. Ea şi-a demonstrat încă o dată valoarea şi a avut un final de sezon excelent. Consider că a acumulat multă experienţă în 2015, a participat la multe întreceri naţionale şi internaţionale, atât la juniori, tineret cât şi seniori. Cred că este pe un drum ascendent, este foarte important pentru ea şi pentru mine, pentru că de la anul facem pasul la o altă categorie, unde Lenuţa de altfel a şi confirmat. A fost ultimul concurs la juniori la care Lenuţa a participat şi vreau să o felicit pentru aceste rezultate”, a spus antrenorul Dan Cojocaru. Lenuţa Burueană a ajuns la Piatra Neamţ, iar pentru ea în zilele următoare va urma o scurtă vacanţă de vară, după un sezon foarte încărcat. Pe lângă cele două titluri naţionale la juniori 1, Lenuţa Burueană a mai reuşit anul acesta să devină campioană naţională şi la senioare, dar şi la tineret şi se anunţă una dintre cele mai importante atlete din România.