Probleme și soluții:
- Pentru organizare: De ce în România sunt trei feluri de parchete? (Două fiind structuri subordonate parchetului General, dar unul din ele a luat-o razna, iar șeful se teme de subaltern.)
Normal este să fie un singur fel de parchet și de procurori, specializați în felurite feluri de infracțiuni: găinării, omoruri, finanțe-bănci și ce-o mai fi. Specializarea este absolut necesară, ca și la medici, ca și la avocați.
- Pentru anticorupția internă: Până la aspecte penale ori disciplinare, în orice parchet (evident, am propus asta și pentru justiție) adunarea generală, întrunită lunar sau de câte ori este nevoie, să se constituie în:
–colegiu profesional, care să analizeze imperfecțiunile din activitatea curentă a unor procurori;
–consiliu de onoare, care să discute abaterile grave și vizibile ale magistraților de la lege, cu aspecte etice sau penale.
(Povestea un scriitor interbelic despre un ministru al armatei, care, făcând inspecții la unele cazarme, la plecarea îi spunea câte unui comandant: Ai pistol? Folosește-l. Iar în urmă, câte un comandat „pătat“ chiar se împușca. Procurorii și judecătorii nu au pistol în dotare. Dar unii dintre ei ar putea beneficia de o atare sugestie, în sensul demisiei. Discreția acțiunii ar scuti justiția de multe pete și de multe procente de scădere a încrederii.
- În fine, pentru normalitate și democrație, soluția supremă: conducătorii parchetelor de orice nivel (ca și ai instanțelor) să fie aleși de colectiv. Este singura măsură care poate să convingă poporul cum că politicul chiar și-a luat mâna de pe justiție. Tot ce citiți și auziți despre desemnarea obiectivă, concursuri, lege – este o vrăjeală. Toți liderii politici care au amețitnația cu asemenea snoave, iar în realitate au negociat care ce șefi de parchete să numească (vezi celebrele negocieri Băsescu – Ponta) au luat-o în barbă cu grație. Au crezut că și-au pus acolo omul lor – omul lor i-a umplut de dosare când roata mică a istoriei s-a întors.
Încă o dată voi repeta apăsat: normalitatea în democrație înseamnă alegeri. Dar nu am mare speranță să fiu ascultat; dacă nici liderii de partid nu sunt toți desemnați prin alegeri, ce să vorbesc eu în structurile statale?
Totuși, spun și sper.
PS: Exercițiu de imaginație: Compuneți în minte o adunare generală, pe bune, în care Tovarășa Stalinskaia ar candida pentru un nou mandat, și-ar expune realizările științifice (diploma de absolvire, teza de doctorat) apoi numărul de dosare lucrate personal sau numai avizate ca șef (achitări, condamnări – procente). În fine, dezbaterile și votul. Ce ziceți, cum ar fi?
Jud. Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com
