Din cuprins: „Despre particularităţile vremurilor noastre”; „Din scrisorile Părintelui Arsenie Papacioc”; „Din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena – 21 mai”; „De vorbă cu Sfinţii închisorilor: Dialog cu Gheorghe Bâgu”; „Din minunile Sfântului Ioan Rusul”; „Lupta împotriva bolilor: Iarba de grâu, vlăstarii şi cancerul”; „Pagina copiilor: Scara spre cer”.
Şi, pentru că pe data de 14 mai a fost ziua de pomenire a Sfinţilor Închisorilor, redăm un fragment emoţionant din articolul dedicat mărturisitorului Gheorghe Bâgu, unul dintre puţinii supravieţuitori ai temniţelor comuniste.
„Peste tot se urmărea să murim…”
„Mizerie mare, nu pot să descriu ce mizerie, Doamne, şi întunericul în barăcile alea de la Canal. Peste tot mizerie mare, peste tot se urmărea să murim. Scrie aici (arată cărţile din bibliotecă) câţi morţi au fost la Canal – la Poarta Albă, 1800, i-am adunat eu. Şi sunt peste
100000 de morţi la Canal, sunt trecuţi în carte. Erau preoţi între noi şi mai făceau şi rugăciuni, dar mai erau şi pârâtori, apoi veneau şi-i băteau, îi tundeau, erau preoţi cu bărbi lungi, apoi îi rădeau şi-i tundeau. Ne adunam lângă ei şi ne rugam la Dumnezeu, ne făceam cruce, că El ne-a scăpat, altfel acolo ne putrezeau oasele. Rugăciunile se făceau pe ascuns, dacă te prindeau erai condamnat la moarte. Făceai cruce cu limba, şi dacă te simţeau te băteau de te omorau. Dacă te miroseau că te închini, la Piteşti, te omorau cu ciomagul. După eliberare, m-au angajat ca muncitor şi am stat un an şi ceva. Eram foarte prost plătit, nu-mi ajungeau banii, era şi soţia, aveam grijă şi de ea. Am ieşit în martie şi m-am căsătorit în mai. Eram muncitor la Geologie, şi am avut în inspecţie un profesor care acum era ministru. I-am povestit necazurile mele şi după două zile m-a chemat la Bucureşti şi mi-a dat un post de geolog. Am înviat. Soţia n-a avut serviciu, n-au primit-o nicăieri nici măcar ca muncitoare, a fost foarte persecutată… Tot timpul am fost căutat de securişti – ce ştiu, ce fac, să ajut partidul, să nu fiu mai departe golan. Nu am făcut rău nimănui, dar nici bine, că trebuia să-i pârăsc. Nu am zis nimic.” („Supravieţuitorii – mărturii din temniţele comuniste ale României”, vol. coordonat de Anca şi
Raul Ştef, Ed. Humanitas, 2014, pp.49-50)
Irina NASTASIU