La mare cu bilet la preţ redus

la mareNemţenii cu posibilităţi financiare reduse pot merge la mare de luna viitoare, la preţuri accesibile, prin programul „Litoralul pentru Toţi”. Pentru ediţia de toamnă, care se desfăşoară în perioada 31 august – 11 octombrie, ANAT recomandă aceleaşi tarife maximale practicate în primăvară, pentru oferta specială de 6 nopţi de cazare (TVA inclus 9%).

Unităţi de cazare din Constanţa-Mamaia-Eforie au preţuri variate, în funcţie de confort şi meniu. Pentru varianta standard, hotel o stea, fără mic dejun, tariful este de 205 lei de persoană, pentru 6 nopţi. Tariful creşte cu 30-40 de lei pe sejur în funcţie de confort şi varianta cu mic dejun, ajungându-se la 605 lei pe sejur 6 nopţi la hotel 5 stele, cu mic dejun. Pentru varianta all inclusive, variantele sunt următoarele: la hotel 3 stele preţul e de 765 lei de persoană pentru 5 nopţi, la 4 stele: 875 lei, iar la hotel 5 stele- de 985 lei.

La unităţi de cazare din sudul litoralului (staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) tarifele sunt şi mai mici: la hotel o stea, fără mic dejun, 159 lei pentru 6 nopţi de persoană, la hotel 2 stele fără mic dejun costul se ridică la 179 lei, iar la 3 stele- la 199 lei. La hotel de 2 stele cu mic dejun, sejur de 6 nopţi/persoană, tariful este de 269 lei, şi creşte cu aproximativ 50 de lei pe măsură ce se adaugă câte o stea la confort, ajungându-se la tarif de 469 lei la hotel 5 stele cu mic dejun.

Trebuie ştiut că biletele cumpărate nu sunt transmisibile şi nu se permite restituirea sumelor plătite decât în condiţiile legii, iar oferta va fi valorificată numai prin agenţiile de turism, relaţia contractuală realizându-se între agenţie şi turist, respectiv între hotel şi agenţie. Negocierea tarifelor şi a comisioanelor se face de către fiecare prestator în parte cu fiecare agenţie parteneră prin încheierea unui contract, anexă la contract sau convenţie. Organizaţiile implicate în lansarea acestui program vor face numai propuneri de tarife şi comisioane maximale.

Voucherul de gratuități care însoțeşte programul va fi disponibil în scurt timp.

Geanina NICORESCU