Se spune adesea că valoarea unui om stă în suma dificultăţilor şi obstacolelor pe care le-a întâlnit de-a lungul vieţii. Pentru noile generaţii sacrificiul şi dragostea pentru patrie nu prea mai reprezintă deziderate demne de atins. Vremurile s-au schimbat, nu mai trăim în comunism, ci de vreo 23 de ani trăim în democraţie, iar iubirea de patrie nu prea mai este pe primul loc în viaţa românilor. Dar, cu toate schimbările ce au avut loc pe plan social, economic, politic şi nu numai, veteranii de război rămân în mintea noilor generaţii exemple vii de patriotism şi dăruire în folosul unei naţiuni.
Motiv de mândrie pentru români, veteranii de război, cei care încă mai sunt în viaţă sunt mereu însoţiti de aura respectului public. Având în atenţie faptul că la baza etnogenezei poporului român un rol deosebit de important l-au avut şi „promotorii războaielor” datoria noastră morală este de a cinsti memoria înaintaşilor, care cu preţul vieţii, al unor ani petrecuţi departe de familie, au obţinut şi păstrat independenţa ţării şi mândria de a fi român.
Printre puţinii veterani aflaţi încă în viaţă, se numără şi Ion Ilarie, în vârstă de 90 de ani, din satul Luminiş, comuna Piatra-Şoimului, care în ciuda faptului că nu aude prea bine a răspuns cu promptitudine invitaţiei noastre de a ne împărtăşi „secretul longevităţii”, mai ales în vreme de război.
A fost incorporat încă din armată, la 20.07.1944 şi timp de doi ani s-a aflat în slujba ţării, luptând pentru noi românii, pentru libertatea ţării sale, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Conform reglementărilor în vigoare aflate la acea vreme, a fost repartizat în partea Dobrogei, pe marginea Dunării, a ajuns şi prin Basarabia şi prin Rusia; a depus jurământul militar şi a fost lăsat pe front, să lupte împotriva nemţilor. Soldatul Ilarie ne-a povestit că era foarte greu în vremea aceea, de-abia aveau ce mânca, pâinea şi cartofii fiind alimentele de bază. De dormit, “dormeam pe unde apucam, pe unde aveam loc, grajduri, bucătării sau tranşee, erau 200 şi ceva de oameni pe tot regimentul, fiecare făcea ce putea, am mai răbdat de foame, mâncarea ba venea, ba nu venea; ba venea seara, ba la amiază”, ne-a mai relatat cu greu ostaşul nostru.
Întrebat de armament, veteranul Ilarie a spus că soldaţii foloseau tunul, puştile şi baionetele, dar cu toate acestea au mai murit din oameni, chiar un sergent şi-a dat viaţa pe câmpul de bătălie. Prizonieratul l-a ocolit, dar nu poate uita cum alţi colegi de-ai săi au fost prinşi de această povară, „era foarte greu, să vezi şi să auzi de alţi soldaţi care au trecut prin chinuri groaznice; nemţii erau răi, îi prindeau pe unii şi-i băgau în lagăre; unii am scăpat, am venit călare pe cal de la Piatra-Neamţ până acasă; totul pentru ca azi să fie o Românie mai bună”, acestea fiind cuvintele pe care cu ajutorul fiicei sale am reuşit să le desluşim de pe buzele acestuia. Când a venit vremea să meargă acasă, după doi ani de sacrificiu „comandantul ne-a zis: luaţi câte un cal şi gata, mergeţi acasă, şi aşa am mers până acasă la părinţii cu calul, am venit la părinţi fiindcă nu eram căsătorit,”, îşi mai aminteşte veteranul Ion Ilarie, cu lacrimi în ochi.
Cu ajutorul eroismului, curajului, patriotismului şi mai ales cdragostea faţă de patrie, Ilarie Ion, alături de alţi venerabili veterani de război au luptat pentru a asigura libertatea generaţiilor viitoare.
“Am terminat în tovărăşie cu ruşii, apele s-au limpezit, fiecare a pornit în treaba lui, ruşii în ţara lor, noi în a noastră, mulţumiţi măcar în suflet că am biruit în faţa nemţilor“, încheie acesta.
Cât priveşte “îmbrăcămintea de veteran„ şi decoraţiile primite în urma participării la război, veteranul le poartă cu mândrie şi în ziua de astăzi, pentru că, ne spune el însuşi, “îmi iubesc ţara, haina şi arma”.
Alexandra GÎRBEA