Rezultatele alegerilor din 5 iunie 2016 ne aduce o veste îmbucurătoare: românii au înțeles perfect mesajul „lucrului bine făcut“ și au votat democratic tot felul de „penali“ în posturi de demnitari locali, de la consilieri la primari. Prin prisma rezultatelor putem să facem, cu bucurie, constatarea că Președintele Klaus Werner Iohannis a fost și este un exemplu pe cât de înalt, pe atâta de grăitor pentru mai mult de 9 milioane de români. Lucru demn de notificat, în plan intern și extern, care, desigur, va aduce mari beneficii dezvoltării României spre „cele mai înalte culmi de civilizație și progres“, după o expresie consacrată într-o dictatură pe care cei care ne conduc se pare că încearcă să o refacem acuma „pas cu pas“. Expresia „cele mai înalte culmi de civilizație și progres“ a fost metamorfozată acuma, într-un dialect folosit în Siebenburgen, în formula „lucrul bine făcut“. Spre nemulțumirea unui înalt oficial din justiția română, votanții – din toate cele 18 etnii „conlocuitoare“ – au votat, ridicând în demnități importante, o listă însemnată de „penali“. De la cei doar purtați cu cătușe spre luare aminte și până la cei care își ispășeau sau și-au ispășit pedepsele. O fi bine, o fi rău? Eu cred că este un mare semnal de coagulare a populației în jurul principiilor morale ale președintelui său. Și având în vedere că Domnia sa a fost ales cu votul decisiv al „stranierilor“, putem spune că mentalitatea românească s-a resetat rapid, tinzând spre principiile internaționalismului democratic. Am putea spune că asistăm la un proces, pozitiv desigur, de „iohannizare“ a României. Populația din „Grădina Maicii Domnului“ nu a uitat că însuși președintele a candidat și a câștigat în situația în care era implicat nu numai într-un proces de incompatibilitate, dar, prin membrii familiei, era atins de o suspiciune într-un proces cu rezonanțe penale privind dobândirea unei case, din cele șase. Și dacă 60% din cei prezenți la vot au votat un „penal“ (denumire extinsă în ultimii doi ani asupra oricărui om care trece prin curtea unui tribunal), care a ajuns în cea mai înaltă demnitate în statul român, nu avem decât să ne bucurăm că exemplul este luat și extins în întreaga societate românească.
Situația există și exemplul rămâne, chiar dacă o exprimăm într-un pamflet.
Prof. C.H. ALUPULUI RUS