Inspectorii şcolari îl caută pe Moş Crăciun

voluntar de Craciun_resize

* Campanie de strângere de daruri pentru elevii sărmani

 Pentru ca Moş Crăciun să ajungă şi la cei mai săraci dintre elevii din judeţ, conducerea Inspectoratului Şcolar Neamţ a lansat o acţiune de colectare de fonduri din care vor fi achiziţionate îmbrăcăminte şi încălţăminte, rechizite şi dulciuri pentru copiii care provin din familii defavorizate social. Astfel, în cadrul Campaniei „Fii voluntar de Crăciun!”, începând de ieri şi până la data de 12 decembrie, directorii şcolilor din judeţ ajutaţi de consilierii educativi au termen să identifice copiii la care Moş Crăciun nu ar putea ajunge fără ajutorul unor oameni cu suflet şi dare de mână…

„La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ va fi întocmită o listă cu numele şi prenumele elevului, vârsta şcolarului,  înălţimea, numărul de la încălţăminte, genul şi şcoala de provenienţă, astfel încât „Moşul” să poată dărui fiecărui copil hăinuţe pe măsură şi încălţăminte”, a precizat inspectorul Maria Ghiniţă, din cadrul ISJ Neamţ.”Pentru a ne atinge scopul, apelăm la comunitatea locală, la asociaţii, fundaţii, societăţi comerciale, persoane fizice şi juridice care pot oferi daruri de Crăciun unor copii care au mare nevoie de ajutor şi-i duc dorul lui Moş Crăciun”.

Potenţialii voluntari care doresc să aducă zâmbetul pe buze unor copii defavorizaţi se pot adresa inspectorilor din cadrul ISJ Neamţ, până la data de 15 decembrie 2013. Ulterior, în intervalul 15-20 decembrie va avea loc acţiunea propriu-zisă de împărţire a cadourilor.

Geanina NICORESCU