Elevii nemțeni și cadrele didactice coordonatoare se pot înscrie, până pe data de 12 aprilie, la cea de-a VII-a ediție a concursului interjudețean de creație literară și artistico-plastică „Lumina Sfântă a Învierii”, eveniment organizat de Școala Gimnazială Grumăzești – Neamț, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Școala Gimnazială „Miron Costin” – Bacău, Școala Gimnazială Nr. 1 Gherghești – Vaslui, Școala Gimnazială Nr. 1 Dângeni – Botoșani. Competiția se va desfășura pe data de 8 mai, la Școala Gimnazială Grumăzești, adresându-se preşcolarilor, elevilor claselor pregătitoare şi elevilor claselor I – XII, precum și cadrelor didactice din unităţile şcolare implicate. Concurenților le sunt dedicate următoarele secțiuni: creații literare, în versuri sau în proză; desen/pictură, realizate în tehnici la alegere; colaj/felicitări/ obiecte decorative, realizate prin diverse tehnici de lucru. Organizatorii își propun afirmarea şi stimularea potenţialului creativ al preşcolarilor şi şcolarilor prin intermediul artelor plastice şi literaturii, precum și păstrarea şi transmiterea tradiţiilor româneşti specifice Sfintelor sărbători de Paşti. Biruința vieții asupra morții „Sărbătoarea Paştelui este, pentru români, alături de Crăciun, cea mai importantă din an, o sărbătoare pentru care fiecare familie se pregăteşte cu mult timp înainte, prin postul ţinut cu atâta evlavie. În Biserica Ortodoxă, oamenii se pregătesc pentru întâmpinarea sărbătorilor de Paşti prin Postul Paştelui numit şi Postul cel Mare, post care durează 48 de zile. Această sfântă sărbătoare cade întotdeauna la începutul primăverii, anotimpul cel mai frumos și mai plăcut , când toate în natură învie. În preajma Paștelui, copiii trăiesc emoţii intense. Sensibilitatea lor se manifestă plenar în creaţii literare, creații plastice sau colaje. Prin cultivarea imaginaţiei şi a creativităţii, cei mici îşi exprimă cele mai intime trăiri faţă de minunata sărbătoare a Învierii Domnului. În noaptea Învierii, credincioşii care merg la slujbă iau cu ei o lumânare. Aceasta este aprinsă la miezul nopţii de la preot, care îi îndeamnă să vină să ia lumina, în timp ce cântă «Hristos a Înviat…» şi o ţin astfel aprinsă pe toată durata slujbei. După încheierea acesteia, fiecare om se întoarce cu lumina acasă. Lumânarea este stinsă în grinda casei şi mulţi o păstrează tot timpul anului pentru a o aprinde în caz de primejdie sau în timpul furtunilor. Aceasta este simbolul suprem al Învierii, al biruinţei vieţii, luminii şi bunătăţii divine asupra a tot ceea ce este rău pe pământ. Noi ne-am propus să omagiem această sfântă sărbătoare prin activități care să îmbine cât mai armonios utilul cu plăcutul, construind noi produse, utilizând toate formele de activitate: jocul-concurs, învățarea, munca și creația”, spun organizat orii. Comisiile de jurizare din cadrul concursului, constituite din cadre didactice cu competențe în acest sens, vor evalua și premia lucrările participante. De asemenea, cele mai frumoase lucrări ale elevilor vor fi reunite în cadrul unei expoziții intitulate „Lumina Sfântă a Învierii”, eveniment organizat în perioada 22 aprilie – 8 mai 2019, la Școala Gimnazială Grumăzești. Între obiectivele concursului se numără: dezvoltarea şi stimularea potenţialului creativ al copiilor; dezvoltarea capacităţii de exprimare plastică; cunoaşterea şi utilizarea unor tehnici de lucru diverse; cultivarea sensibilităţii artistice a copiilor; educarea dragostei şi admiraţiei faţă de tradiţii; realizarea unei expoziţii cu lucrările participanţilor; atragerea efectivă şi afectivă a elevilor şi preşcolarilor în organizarea unor activităţi cu caracter extraşcolar, contribuind la creşterea calitativă a acestora.
Irina NASTASIU