Informare de caniculă şi disconfort termic

caniculaPână astăzi, la ora 11, în toată ţara vremea va fi călduroasă şi, mai ales în sudul şi estul Moldovei, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, unde se vor înregistra temperaturi maxime de 35-36 de grade Celsius, iar izolat, chiar şi 37 de grade Celsius. Tot în această perioadă, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 al disconfortului termic, în special în zonele de câmpie şi  pe arii restrânse, în cele de deal şi de podiş.

În cursul zilei de marţi, 5 august, în sudul şi estul ţării vremea se va menţine caniculară, cu temperaturi maxime de 35 de grade Celsius, şi disconfort termic ridicat.

Ieri la amiază, vremea a fost însorită şi caldă, cu temperaturi ale aerului care, la ora 14, la Piatra Neamţ erau de 30 de grade Celsius. Şi astăzi, vremea va fi deosebit de caldă, cu maxime care vor trece ce 32 de grade Celsius. Tot azi vor fi averse şi descărcări electrice.

V. ANDRIES