Incendiu magazin alimentar în comuna Timișești

Ieri, 4 aprilie, în jurul orei 15:00, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un magazin alimentar amplasat într-o gospodărie in localitatea Dumbrava din comuna Timișești. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Timișești și Detașamentul de pompieri Târgu Neamț. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la o construcție din lemn în care funcțiiona un magazin, cu posibilitatea propagării la locuință și la anexele gospodărești. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. A ars construcția cu suprafața de 20 mp cu bunurile din interiorul acesteia (alimente, obiecte de uz casnic, mobilier, documente și altele).Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic cauzat de un mijloc de încălzire supraîncălzit.Nu au fost victime.