În Neamţ, ieri, cele mai mici temperaturi din România!

frig*Una caldă, alta rece: de mâine, gerul se înmoaie, iar valorile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei

*Pe lângă încălzirea timpului, îşi vor face apariţia şi ninsorile

Ger cumplit în Neamţ! Ieri la amiază, la ora 12, în partea de vest a judeţului s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din România, respectiv minus 20 de grade Celsius! Dar nu doar pe masivul Ceahlău, gerul a îngheţat respiraţia, ci şi în localităţile din est, unde ieri dimineaţă, au fost şi minus 12 grade Celsius. Nici la amiază, frigul n-a dat prea mult înapoi. La ora 12, chiar dacă soarele strălucea nestingherit, pietrenii şi romaşcanii ieşiţi din case au avut de îndurat temperaturi de minus 6 grade Celsius. În Târgu Neamţ a fost şi mai rece. La aceeaşi oră, se înregistrau minus 7 grade Celsius.

Dacă în ţară, pe Vârful Omu şi pe masivul Ceahlău au fost cele mai mici valori ale aerului, în schimb, în partea de vest a României mercurul din termometre arăta între 0 şi 3 grade Celsius.

Revenim în Neamţ, unde şi astăzi va fi rece. În această dimineaţă, în zona de munte a judeţului, temperatura aerului va coborî până la minus 16 grade Celsius. În partea de est, mercurul din termometre va scădea până la minus 11 grade Celsius. La prânz, cerul se va acoperi cu nori. De joi, 19 februarie se schimbă vremea. Va ninge, iar temperatura maximă a aerului va urca până la două grade Celsius. Vineri va fi şi mai cald. La orele amiezei, mercurul din termometre va indica 4 grade Celsius. Cerul va fi variabil. Noaptea va fi tot ger. Atunci, minima aerului va scădea până la minus 7 grade Celsius.

V. ANDRIEŞ