Ieşean găsit mort în cabană, la Bistra

mortPoliţiştii investighează moartea suspectă a unui bărbat de 56 de ani din judeţul Iaşi care a fost găsit mort luni, 13 octombrie, în casa lui de vacanţă de la Bistra, comuna Bicazu Ardelean. O persoană a sunat la prima oră la 112 şi a anunţat că proprietarul este mort în casă. La faţa locului au ajuns anchetatorii şi o ambulanţă, dar cadrele medicale nu au mai avut ce face, decât să constate decesul. „O echipă de criminalişti împreună cu medicul legist s-au deplasat la faţa locului şi au făcut primele cercetări, în care s-a stabilit că bărbatul, din judeţul Iaşi, nu prezenta urme de violenţă pe corp, cadavrul fiind transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. În funcţie de rezultatul necropsiei se va decide pe ce curs se va îndrepta ancheta, poliţiştii luând în considerare orice variantă, de la sinucidere, la accident sau crimă.

Vecinii spun că bărbatul venise la casa de vacanţă din Neamţ după neînţelegeri cu soţia şi încercase să-şi ascundă necazurile în alcool în ultima vreme. Oamenii legii vor stabili exact cum a survenit decesul ieşeanului.

Cristina IORDACHE