Idei de afaceri: curmalul chinezesc

*Este aclimatizat și la noi, iar plantația e sursă sigură de venit *Fructe miraculoase pentru sănătate *Conțin mai mulți aminoacizi decât merele, portocalele sau bananele

Curmalul chinezesc poate fi soluția ideală pentru valorificarea terenurilor aride. Aclimatizat de cercetătorii români pentru a face față temperaturilor scăzute din iarnă, plantația exotică se poate transforma într-o afacere profitabilă pe suprafețe mici, din zone colinare și de câmpie. Livada de curmal chinezesc ar putea deveni o sursă sigură de venit pentru multe familii, mai ales că pe piață există o cerere în creștere pentru fructele noi, bogate în vitamine.

În China, țara de origine, se cultivă intensiv 700 de specii de curmal. În România, în urmă cu 18 ani, oamenii de știință și fermierii au început să acorde o atenție creșterii producției de curmale. În prezent, livezile de curmal se întind pe circa 300.000 de hectare. Curmalul chinezesc a fost adus la începutul colonizării de greci și bizantini, găsindu-se în apropierea cetăților grecești din Dobrogea, fiind numit de localnicii măslin dobrogean.

* Altoirea, cheia unei recolte bogate

Curmalul chinezesc n-are nevoie de soluri foarte fertile, le valorifică bine pe cele nisipoase, lipsite de apă și sărăturate. Este rezistent la secetă, prezintă spini și noduri, iar frunzele lucioase păstrează apa în tulpina curmalului.

Plantarea curmalului pornește de la semințe, care pot fi recoltate inclusiv de la speciile de curmal sălbatic, însă planta are nevoie să fie altoită în anul trei cu un soi productiv. Curmalul chinezesc nu necesită tratamente fito-sanitare, nu are nevoie de multă apă, se descurcă și în condiții mai vitrege. Un alt avantaj este faptul că înflorește abundent, atrăgând albinele în ciuda florilor mici, galbene-verzui, deloc spectaculoase. Nectarul lor poate fi baza unei mieri delicioase.

Curmalele chinezești încep să se coacă din septembrie și se recoltează până în octombrie, pe măsură ce capătă culoarea maronie.

*Curmalele conțin aproape toate vitaminele

Curmalele se consumă proaspete sau deshidratate sau se pot prepara siropuri, marmelade, dulciuri, făină sau cidru. Curmalele sunt un aliment energetic de calitate, care ajută la refacerea echilibrului organismului. Ele conțin aproape toate vitaminele și au un nivel ridicat de fier, fosfor, cupru, magneziu, calciu, potasiu și mangan. Conțin mai mulți aminoacizi decât merele, portocalele sau bananele. Nivelul ridicate de seleniu scade riscul îmbolnăvirilor de cancer și al afecțiunilor cardiace, întărind sistemul imunitar. Aceste fructe miraculoase sunt benefice digestiei, curăță tractul gastro-intestinal, consumul regulat de curmale favorizează restabilirea florei intestinale în caz de disbacterioză.

Curmalele ajută la menținerea stării de sănătate a inimii. Unul dintre principalele avantaje ale consumului de curmale este capacitatea acestor fructe de a menține un sistem nervos sănătos, datorită conținutului bogat de potasiu. Sunt izvor de energie, combat oboseala cronică. În calitate de energizant, curmalele întrec toate fructele uscate. Sunt și liderul lor, după conținutul de proteine.

Doar unul sau două soiuri de curmale au o concentrație modestă de fier, restul au un conținut mult mai mare. Acest lucru le fac un aliment ideal pentru cei care suferă de anemie. Datorită vitaminelor A, B și C, curmalele cresc imunitatea și ajută organismul să lupte mai bine cu virusurile și bacteriile care provoacă infecții respiratorii.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU