La începutul acestui an, un prieten octogenar, copleșit de cartea mea, în format academic, de peste 1.000 de pagini, „Iisus Hristos. Creștinismul. Biserica: o antologie de autori, texte și teme din al doilea mileniu“, a avut ideea să mă propună, fără să-mi dea de veste, pentru a primi titlul de cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț. Propunerea a ajuns la doamnele Ana Monda și Luminița Vârlan, consilieri locali, și, la ședința din 21 aprilie 2016, a fost supusă votului. Puțin înainte de ora de începere a ședinței m-am prezentat, împreună cu inginerul care înaintase propunereași cu geanta plină cu cele nouă cărți pe care le-am scris până acum, dintre care numai antologia cântărește trei kilograme, în cocheta sală de consiliu a primăriei municipiului.
Ședința tocmai a început, domnul primar citește ordinea de zi (numai probleme importante pentru viața urbei noastre), consilierii votează în unanimitateși, la un moment dat, se ajunge la punctul care propune alegerea mea ca cetățean de onoare al orașului. Doamna Luminița Vârlan, care a întocmit formalitățile legale pentru a se ajunge la vot, a făcut, scurt, la obiect, prezentarea, subliniind atât calitatea mea de scriitor (membru al USR din anul 2012) cu nouă volume de eseuri publicate, cât și pe aceea de om de teatru (mai precis iubitor de teatru), inițiator, de acum șapte ani, al proiectului de Teatru-lectură pentru vârsta a treia, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“.
Toate bune și frumoase. S-a trecut la vot. Pe masa pe care era așezată urna, erau înșirate cărțile mele. Camerele de luat vederi ale posturilor locale de televiziune filmau, consilierii, strigați de un tânăr domn, spre a le înmâna buletinul de vot, se apropiau de masă, luau buletinul, intrau în cabină (cabina de vot este Demiurgul democrației; cine are urechi de auzit să audă) și se întorceau, spre a strecura buletinul în urnă. În tot timpul perindării lor (au fost douăzeci de consilieri), am simțit nevoia să mă ridic în picioare. Din fericire, stăteam pe un scaun din zona presei, în spatele camerelor de filmat (care acum se întorseseră spre cabina de vot),dar aproape de masa cu urna și cu cărțile mele, așa încât, pășind spre cabină, consilierii treceau prin fața mea. Pe cei mai mulți dintre ei îi cunoșteam; locuiesc în orașul Piatra Neamț de 56 de ani și cunosc multă lume. Dar, spre surprinderea mea, ca un făcut, în afară de trei consilieri care mi-au zâmbit în drum spre cabină, ceilalți 17 nu s-au uitat nici la mine, nici la masa pe care adăstau cărțile. Atunci am înțeles! În minte mi-a venit un monolog al lui Toma Caragiu, dinainte de 1989, în care spunea, spre deliciul telespectatorilor: „Concursul e joi, și postul este ocupat de marți!“. Nimerisem, de fapt, într-o piesă de teatru; liderul unui partid de dreapta, șef vremelnic peste administrația orașului, comandase supușilor săi consilieri să voteze împotriva mea (o, Doamne, dar nu era vorba de vreun post de director) și ei, trecând pe lângă mine, ca roboțeii, nu mă priveau, ci executau o comandă. O comandă politică. Dar, atunci, unde este democrația, unde este dreptul de a vota așa cum îți dictează conștiința? Aici, după cum lesne v-ați dat seama, nu este vorba de votul dat pentru un posibil cetățean de onoare al unui oraș.Nu, este vorba de comanda de partid, de voturile care, pe tot cuprinsul țării, în tot felul de situații (legi, numiri în posturi de conducere etc.), se dau nu în funcție de adevăr,ci în funcție de comanda politică.
Asta se știe de mult, se știe de cătrefiecare dintre noi, cetățenii, dar ne place să ne amăgim că trăim într-un stat democratic. Statul, împreună cu toate organismele sociale, a fost creat spre a se pune în slujba omului. Cu alte cuvinte, a fost creat pentru ca poporul să o ducă mai bine. Și acum, după aproape 50 de ani de comunism și 26 de capitalism (de fapt de economie de piață), unde s-a ajuns? S-a ajuns la o prăpastie între cei puțini, care ne conduc (și care vor să ne conducă la nesfârșit) și cei mulți, care sunt conduși. Sunt conduși, dar nu sunt proști; de aceea, absenteismul la vot este din ce în ce mai mare, la fiecare scrutin, de aceea parlamentul, clasa politică, ies din ce în ce mai jos, ca procente, în sondajele ce conturează încrederea românilor în instituțiile publice. (Textul integral poate fi citit pe internet, la adresa dandiacob.ro)
Dan D. IACOB