Gospodărie scrum de la un scurtcircuit

* Proprietara şi o vecină au făcut atac de panică şi au fost duse la spital

Un incendiu puternic a mistuit o gospodărie din Podoleni, în ziua de 21 mai, în jurul prânzului. Fiind sărbătoare, mai toţi vecinii erau acasă şi au sărit să ajute la scoaterea mobilei în curte şi a lucrurilor care mai puteau fi salvate. Incendiul a izbucnit în podul casei Nelei B., o casă abia construită, care – cel puţin teoretic – n-ar fi trebuit să aibă probleme la instalaţia electrică. Focul s-a propagat la locuinţa mamei proprietarei Ana C. (71 de ani), iar pe „drum” a atins şi o anexă. Bătrâna a leşinat când a văzut peste tot numai flăcări, a fost preluată de o ambulanţă şi dusă de urgenţă la spital. Câteva minute mai târziu i s-a făcut rău vecinei Teodora M. (78 de ani) care s-a speriat foarte tare că incendiul s-ar putea extinde şi la casa ei.

Trei autospeciale (una de la Buhuşi şi două de la Piatra Neamţ) s-au deplasat la locul intervenţiei, militarii au reuşit să lichideze focul şi apoi au inventariat pagubele. La casa Nelei B. au ars 120 mp acoperiş, 10 mp planşeu de şipcă, 30 mp sufit, două ferestre termopan, o magazie de materiale, 3 uşi din lemn, şi s-a deteriorat o porţiune de planşeu de peste 60 mp. La casa bătrânei au ars acoperişul în suprafaţă de 144 mp, 120 mp planşeu, bunurile din două dormitoare şi 4 ferestre termopan. Focul a degradat 4 uşi termopan.

Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric .