„A fost un mare dirijor, un excepțional muzician… era tipul unui cavaler medieval și o persoană de o calitate extraordinară.” (Sir Yehudi Menuhin)
În urmă cu 137 de ani, la 19 august 1881, vedea lumina zilei George Enescu, cel mai important muzician român din toate timpurile. Violonist, pedagog, pianist și dirijor, Enescu este cunoscut în întreaga lume prin celebra „Rapsodie română”, dar și prin Suitele orchestrale, cele trei Simfonii şi opera „Oedip”. Întrebat despre felul în care dirija maestrul său, celebrul violonist şi dirijor american Yehudi Menuhin (cel care a studiat, încă din copilărie, vioara cu George Enescu, de care l-a legat și o prietenie profundă) mărturisea: „A fost un mare dirijor, un excepțional muzician, vreau să spun că indiferent de ceea ce făcea, dacă cânta la vioară sau pian sau violoncel sau dirija, era o somitate, a fost o mare personalitate, o ființă minunată; o persoană, în același timp, de o mare bunătate, devotat și loial; era – înțelegi – tipul unui cavaler medieval și o persoană de o calitate extraordinară. Nu cred că am cunoscut un altul; el și Bartok, dar Bartok era o ființă cu totul diferită, complet diferită; Bartok era incisiv și rece, Enescu era tandru… Am realizat că putea scoate la lumină – așa cum au darul dirijorii buni – că putea scoate totul dintr-o orchestră, cu dragoste și dăruire cântând doar împreună; era suficient să se afle în fața orchestrei, având întreaga muzică în minte. Toate orchestrele îl adorau, a fost iubit de Philadelphia Orchestra, orchestrele britanice îl îndrăgeau, era de-a dreptul extraordinar.” (Radio România Liberă – „Menuhin și lumea românească”) George Enescu, despre Yehudi Menuhin: „Cred că… pot fi mândru de el.” În 1924, George Enescu susține un concert la San Francisco, fiind admirat de micuțul Yehudi Menuhin, pe atunci în vârstă de 8 ani. Despre acel moment unic, Menuhin își amintea peste ani: „Voiam să alerg în culise şi să stau în apropierea lui. Mi se părea că ar fi fost suficient, pentru ca fericirea mea din seara aceea să fie deplină, dar ştiam că părinţii nu-mi vor permite o asemenea îndrăzneală şi nu am spus nimic. Nu l-am uitat însă niciodată pe Enescu”. Peste un an, la Paris, Menuhin devine elevul lui George Enescu, marele compozitor român amintindu-și la rândul său, despre copilul-minune: „Timp de şapte ani, a petrecut, în fiecare an, câte o lună la mine. Îi predam ore de vioară în camera mea de hotel de la Bucureşti. Mai târziu, l-am trimis eu însumi la Busch, Kreisler şi Flesch, pentru ca nu cumva forţa personalităţii mele să îşi pună amprenta prea puternică pe cea a viitorului artist. Dar mereu a revenit. Fusese un virtuoz deja la vârsta de 12 ani; la 15 era deja un artist matur. Mai încolo, nu prea mai aveam ce vorbi decât despre profunzimile stilului. Cred că… pot fi mândru de el.” (fragmente din articolul „Centenar Yehudi Menuhin. Doi muzicieni de geniu, Enescu şi Menuhin, uniţi întru eternitate”, de muzicologul Cristina Sârbu – preluare de pe Radio România Muzical). De-a lungul vieții sale, Enescu a cântat de multe ori alături de Menuhin, prima lor colaborare înregistrată fiind cea din 1931, din timpul unui concert susținut la Londra. Însă una dintre cele mai importante imprimări este cea din 1933, când cei doi interpretează împreună „Concertul pentru 2 viori” de Bach. În postura de violonist, Enescu i-a încântat şi pe melomanii pietreni, în anii interbelici, când a concertat în oraşul de la poalele Pietricicăi, susţinând, în perioada 1921 – 1936, nu mai puţin de cinci concerte la Piatra- Neamț. De asemenea, Enescu a concertat şi la capul soldaţilor răniţi, aflaţi în spitalele militare de la Piatra- Neamţ, Târgu Neamţ, Roman, Bicaz, dar şi în alte localităţi nemţene. George Enescu s-a stins din viaţă la Paris, în noapte de 4 spre 5 mai 1955, singur, părăsit de cei dragi şi sărac. Trupul său odihneşte în cimitirul parizian „Pere Lachaise”.
Irina NASTASIU