Poliţiştii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ au acţionat, în ziua de 29 august, pe linia combaterii furturilor din unităţile comerciale din municipiul reşedinţă de judeţ, activitate care s-a concretizat în prinderea unei găşti care fura bunuri din magazine. Poliţiştii au stabilit că trei indivizi, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, au acţionat în zilele de 21, respectiv 29 august, în mai multe unităţi comerciale din Piatra Neamţ, bunuri pe care ulterior le-au valorificat. În urma audierilor, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a celor trei tineri de 18, 20, respectiv 27 de ani, care au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Neamţ, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. În aceeaşi zi, de 29 august, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile a unui bărbat de 37 de ani, din Roman, care a fost prins în timp ce sustrăgea mai multe metale feroase -calorifere şi piese de instalaţie sanitară, din interiorul fostului Spital de Psihiatrie Roman, clădire administrată de Primăria Roman. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de către polițiști. Bărbatul şi-a jucat libertatea pe nişte fiare şi a ajuns în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Poliţiei Neamţ.
Geanina NICORESCU