Furtuni şi îngheţ în septembrie!

vremea* În dimineaţa zilei de 23 septembrie, în Piatra Neamţ temperatura din termometre se va apropia de limita îngheţului

Vremea ne-a cam răsfăţat în ultima perioadă, însă situaţia se va schimba. În prezent, temperaturile aerului trec de 20 de grade Celsius, dar noapţile şi dimineaţile devin tot mai răcoroase, cu minime de până la 4 grade Celsius.
Ieri, la ora 10, pietrenii care au ieşit din casă au simţit din plin efectele frigului, fiindcă erau doar 12 grade Celsius, cu 5 grade mai mult decât pe masivul Ceahlău. La 13 grade Celsius, şi romaşcanii au grăbit pasul pentru a se mai încălzi un pic. Doar la Târgu Neamţ era ceva mai cald, respectiv 15 grade Celsius. În ţară, cele mai mici valori ale aerului s-au înregistrat pe Vârfu Omu, unde temperatura aerului se apropia de limita îngheţului. La polul opus, la Mangalia şi Sfântul Gherghe erau 21 de grade Celsius.
Revenind pe meleagurile nemţene, conform prognozei meteo, în ultima zi din săptămână pot apărea şi furtuni, care pot crea probleme în judeţ, mai ales în zonele de deal şi de munte. Vântul va avea unele intensificări pe timpul averselor.
Dar până atunci, vremea va fi însorită şi cu temperaturi apropiate de normalul termic al perioadei. La amiază, în oraşul de sub poalele muntelui Pietricica mercurul din termometre va urca până la 22 de grade Celsius. Şi în această dimineaţă, timpul va fi rece, cu o minimă ce va arăta 4 grade Celsius. Mâine va fi şi mai cald. La prânz, mercurul din termometre va urca până la 23 de grade Celsius. După lăsarea întunericului, temperatura aerului va fi de 9 grade Celsius. Luni, la fel ca duminică, cerul va fi mai mult acoperit şi există şanse să plouă. Temperatura maximă a aerului va urca până la 23 de grade Celsius. În schimb, în dimineaţa zilei de marţi, 23 septembrie temperaturile aerului se vor apropia de limita îngheţului, respectiv un grad Celsius. Din păcate, dacă estimările meteorologilor se vor adeveri, aceste valori scăzute ale aerului pot afecta recolta de struguri, şi nu numai. A doua zi, cerul va fi mai mult acoperit, iar maxima din termometre va indica doar 18 grade Celsius.
V. ANDRIEŞ