Furtuni şi caniculă!

*Temperaturi de 34 de grade Celsius şi disconfort termic

*Joi, 9 iulie îşi vor face apariţia ploile

În Neamţ, pe parcursul acestei săptămâni vremea va fi caniculară şi instabilă. Cele mai mari temperaturi ale aerului vor fi astăzi şi miercuri, când mercurul din termometre va urca până la 34 de grade Celsius! Atunci, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Joi, pe lângă zăpuşeală şi furtunile îşi vor face apariţia. Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului. În zonele de munte, cantităţile de precipitaţii vor fi însemnate cantitativ. A doua zi, vremea se va mai răcori un pic, maxima din termometre va ajunge până la 25 de grade Celsius. În weekend, amatorii de drumeţii montane se vor bucura de un timp însorit, cu o temperatură de până la 27 de grade Celsius. Dar şi ieri a fost cald. La ora 13, la Piatra Neamţ şi Roman se înregistrau câte 27 de grade Celsius şi cu un grad mai puţin în Târgu Neamţ. Sus, pe masivul Ceahlău, mercurul din termometre arăta 13 grade Celsius. În ţară, cel mai cald era la Arad şi Oradea, unde se înregistrau 32 de grade Celsius.

Ieri, Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenţionare de cod galben, de caniculă şi disconfort termic valabilă pentru toată ţara, dar în special pentru de vest a României. În cursul zilei de astăzi sunt aşteptate valori de chiar şi 37 de grade Celsius! Conform ANM, vremea va fi călduroasă în toată ţara, caniculară în regiunile vestice şi nord-vestice, unde se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35…37 de grade, iar indicele de temperatură- umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Maxime termice de 35…36 de grade vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.

V. ANDRIEŞ