Fostul cămin de bătrâni, bloc de locuinţe sociale

Blocul 10 de pe strada Nufărului din Piatra Neamţ, unde până acum doi ani a funcţionat căminul de bătrâni al oraşului, a fost trecut din administrarea Centrului Social Pietricica, la primărie. Mutarea din domeniul public, în cel privat, s-a făcut printr-o hotărâre de consiliu local, aprobată în unanimitate.

Aurelia Simionică, consilier local şi preşedintele PSD Piatra Neamţ, a propus în cadrul discuţiilor pe marginea proiectului „Să se facă cât de curând un calcul estimativ privitor la renovarea, reamenjarea şi reatribuirea acestui bloc. Acest spaţiu trebuie să fie cât mai repede recuperat şi să fie pus la dispoziţia celor care au mari probleme sociale şi nu au unde locui”.

Blocul are 40 de garsoniere destul de micuţe, culoarul de trecere într-o clădire alăturată şi o boxă la subsol. Oricum, chiar dacă spaţiul nu este prea generos, închirierea acestor garsoniere familiilor cu grave probleme sociale este o soluţie destul de bună, dacă în acest spaţiu nu se vor înghesui familii numeroase.