Fost poliţist, judecat pentru sinuciderea prietenului său

Dragoş Constantin Curcudel (33 de ani), din Săbăoani, a fost trimis în judecată pentru că arma acestuia a ajuns în mâna prietenului său, Florin Demişcă (25 de ani), care s-a sinucis. Dragoş Curcudel era agent principal la Secţia Rurală 3 Săbăoani. Tragedia s-a petrecut în noaptea de 14 spre 15 iulieanul acesta, iar poliţistul şi-a dat demisia, fără să mai aştepte ancheta internă. Parchetul Neamţ l-a inculpat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce a fost cercetat şi pentru înlesnirea sinuciderii, dar în final a fost scos de sub urmărirea penală.

Pe 14 iulie, într-o zi de sâmbătă, Florin Demişcă, abia întors de la muncă, din Italia, a vrut să meargă la discoteca din sat. Prietenul lui, poliţistul Dragoş Curcudel, tocmai ieşise din tură şi a mers acasă la Florin Demişcă, s-a schimbat, şi-a lăsat şi pistolul într-un dulap, şi apoi au plecat împreună să se distreze. Noaptea, Florin Demişcă a plecat de la discotecă, iar poliţistul a mai rămas în local. Apoi, acesta a plecat la nişte amici şi abia spre dimineaţă a revenit acasă. Ca să nu-şi trezească prietenul, poliţistul s-a culcat în bucătăria de vară. Pe la ora 10, a doua zi, când s-a trezit, el a intrat în casă şi şi-a găsit prietenul mort, împuşcat în cap cu pistolul pe care l-a lăsat în dulap. A sunat la 112, iar când au venit anchetatorii a dat declaraţii, după care imediat şi-a depus demisia.

Vestea sinuciderii lui Florin Demişcă a uimit tot satul. Oamenii îl ştiau bun, muncitor şi liniştit, nicidecum capabil să ajungă la disperare din te miri ce şi să-şi pună capăt zilelor.

Procesul este pe rolul Tribunalului Neamţ, care a stabilit un prim termen în luna decembrie.