Focul i-a lăsat fără mâncare pentru animale

IncendiuDouă fânării au ars luni, din cauza folosirii necugetate a focului. Primul incendiu a fost anunţat la 112 în jurul orei 12,36, de la Brateş, comuna Tarcău. Cinci militari de la Detaşamentul de Pompieri din Piatra Neamţ au sosit la locul incendiului şi au intervenit cu o autospecială, reuşind ca într-o oră să stingă flăcările, care au mistuit fânăria în suprafaţă de 35 mp şi circa 600 kg de fân. La final, pompierii au stabilit că omul a făcut foc în fânărie, generând, astfel, incendiul.

Seara, în jurul orei 20,40, un alt apel solicita ajutorul pompierilor, de această dată la Buruieneşti, în comuna Doljeşti. Un echipaj de şase militari de la Roman s-au deplasat la locul dezastrului şi au acţionat cu o autospecială. Mai bine de o oră şi jumătate s-au luptat pompierii cu flăcările, în care au ars 30 metri liniari de căpriori, 50 kg de deşeuri textile şi circa o jumătate tonă de fân.

„Cauza probabilă a incendiului este folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, a declarat maiorul Cătălin Leonte, ofiţerul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, astfel că poliţia face o anchetă pentru a stabili cine este responsabil.

Cristina IORDACHE