Familie doborâtă de fermentaţia vinului

damigene

Tulburelul dă dureri de cap la propriu oamenilor care nu ştiu cât este de periculos să te „aventurezi” în beci când mustul din damigene ori din butoaie încă bolboroseşte. O familie din Sagna s-a intoxicat chiar acum două zile cu dioxidul de carbon degajat prin fierberea tulburelului. Mai întâi a coborât în beci bărbatul, care deşi are 76 de ani, nu s-a gândit nici o clipă că fermentaţia mustului îl va lăsa fără oxigen. A căzut leşinat. Soţia sa, în vârstă de 61 de ani, a coborât să vadă ce se întâmplă, de ce durează atât de mult pănă să revină în casă bărbatul ei, însă, cum s-a întâmplat de „n” ori în asemenea cazuri, şi femeia a leşinat din cauza dioxidului de carbon degajat prin fermentaţia vinului.

Ambele victime au fost salvate de un vecin care întâmplător trecuse pe acolo şi care s-a alarmat că nu e nimeni acasă, deşi toate uşile casei erau deschise. Omul a i-a scos pe cei doi din beci şi a sunat la 112. Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Neamţ a transportat cele două victime la spitalul din Roman. În drum spre unitatea sanitară, ambii soţi şi-au revenit în simţiri şi au fost echilibraţi hemodinamic.

Cadrele medicale reamintesc cetăţenilor să dea dovadă de prudenţă maximă atunci când fac vinul. Nu este recomandată intrarea în încăperi în care acesta fermentează, dacă nu există ventilaţie corespunzătoare. Abia după ce lasă deschisă o uşă ori un geam pot intra să verifice stare de fermentaţie. În anii trecuţi s-au înregistrat şi decese din cauza intoxicaţiei.

 

Geanina NICORESCU