Eveniment în premieră la SCDA Secuieni

dr. ing. Elena Trotuş, director SCDA Secuieni

* Participanţi, fermieri din toată Moldova

Vineri, unele lanuri de porumb de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni vor sta sub „lupa” fermierilor veniţi din toată Moldova, foarte interesaţi fiind de noutăţile care se experimenteză aici. De ceea ce se va dovedi pe câmp, în loturile demonstrative, depind viitoarele recolte, „puritatea” lanurilor de porumb.

Detalii ne-a oferit dr.ing.  Elena Trotuş, directorul SCDA Secuieni: „Este pentru prima dată când SCDA Secuieni organizează această manifestare în parteneriat cu firma ALCEDO. Anul acesta ne-am axat pe produsele privind combaterea buruienilor la cultura porumblui. ALCEDO ne-a oferit produsele, iar noi le-am folosit pe loturile demonstrative cultivate cu diverse soiuri de porumb. Fermieri din partea de est a ţării au venit să vadă ” pe viu” rezultatele obţinute. Ne bucurăm că le putem oferi acestă demonstraţie agricolă, cu o mare încărcătură ştiinţifică.”

Adevărul e ca, de fiecare dată, o vizită la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni însemnă o lecţie practică de agricultură. Mâine, se va mai adăuga o filă în cartea perfromanţelor agricole, izvorâte din cercetarea de profil.

Tina CONDREA