Cei șase liceeni care formează echipa „Code:::Space“ a Colegiului Național de Informatică Piatra Neamț s-au întors miercuri noapte de la celebra competiție internațională „Zero Robotics“, desfășurată la centrul aerospațial EuroSpace Center din Belgia.
Echipa coordonată de profesoara Diana Bejan a obținut locul al doilea după finala virtuală, în alianță cu două echipe din America. Tinerii au avut de programat virtual mini-sateliți care, conform scenariului NASA, aveau misiunea de a recupera date pierdute în orbita joasă a Pământului. Informaticienii pietreni au programat codurile, le-au rulat înainte de concurs și totul a decurs ca la carte, însă la competiția propriu-zisă mini-sateliții s-au blocat la un moment dat. Organizatorii au analizat situația, au confirmat că din punctul de vedere al conceputului de programare totul este ok și au anunțat că echipa CNI, în alianță cu cele două echipe americane, a câștigat locul II. „Sperăm să se oficializeze acest rezultat, copiii au muncit foarte mult, mai ales că a fost dificil de armonizat cu cele două echipe din America din cauza diferenței de fus orar, cu toții am depus eforturi, iar organizatorii au apreciat că ceea ce s-a întâmplat la concurs nu are legătură cu codurile implementate. Elevii sunt încântați de acest rezultat, competiția a început în toamna anului trecut, parcursul până în finală nu a fost ușor. Acolo a fost o experiență deosebită, pentru că ne-am aflat pentru un timp scurt în legătură virtuală directă cu astronauții Stației Spațiale Internaționale, iar în plus în meciul nostru am punctat bine, am fost apreciați pentru meciul foarte bun din finală și răsplătiți cu locul II“, ne-a declarat profesoara de fizică Diana Bejan.
Tinerii care fac parte din echipă sunt Andrei Ionuț Gavrilă, Georgiana Adriana Mihăilescu, Claudiu Teodor Nohai, Alina Niculina Păvăluc – toți din clasa a XII-a D, Bogdan Ciurezu din clasa a XI-a E și Andrei Mihai Blaga din clasa a X-a C. Echipele aliate în concurs sunt „Y0B0tics“ și „Mira Loma Matadors“, aceleași cu care au ajuns în semifinală.
Competiția „Zero Robotics“ este una extrem de exigentă tocmai de aceea participanții sunt pasionați de matematică și de informatică cu interes pentru aeronautică. Organizatorul este Administrația Americană Națională de Spațiu și Aeronautică NASA în colaborare cu Centrul European de Tehnologie și Cercetare a Spațiului ESTEC al Agenției Spațiale Europene ESA și Institutul de Tehnologie din Massachusetts MIT din USA. Programul competiției este creat de NASA în fiecare an, având grade diferite de dificultate. Echipa „ZiRconiuM_Paly_Eagles“ formată din alianța unui echipaj din Italia și două din America, a fost desemnată pe prima poziție. Participanții au primit câte o plachetă.
Cristina IORDACHE