„E timpul să încurajăm tinerii!”

concursS-a încheiat şi a treia lună de înscrieri la Festivalul Naţional de Arte pentru Liceeni – LicArt, cel mai mare concurs din România, ajuns la ediţia a 14-a!  LicArt este organizat de Clubul Nouă ne Pasă, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ şi Ministerul Tineretului.

Până acum s-au înscris peste 650 de liceeni din întreaga ţară. Aceştia concurează deja cu peste 1500 de creaţii la secţiunile: poezie şi fotografie (categoriile alb-negru, portret şi diverse). Printre semifinaliştii la secţiunea Foto portret se numără şi Bogdan Ciurezu, elev la Colegiul Naţional de Informatică din Piatra Neamţ.

La sfârşitul lui decembrie, juriul condus de jurnalistul şi omul de cultură Radu Herjeu, directorul Festivalului, a desemnat creaţiile semifinaliste ale lunii: 23 de poezii, 14 fotografii alb-negru, 24 de fotografii portret şi 18 fotografii diverse. Le găsiti pe toate pe www.licart.ro.

Ca în fiecare an, toate acestea vor fi jurizate la finalul concursului de personalități recunoscute din arta fotografică și literatură ce vor stabili finaliştii actualei ediţii a LicArt, care vor fi invitaţi în Tabăra de Creaţie ce se va desfăşura în această vară.

Dar înscrierile continuă până la sfârşitul lui martie 2015! Aşadar, sunt aşteptaţi în concurs toţi liceenii care consideră că au talent şi nu au reuşit încă să se afirme prin intermediul concursului. Regulamentul şi multe alte informaţii despre festival se găsesc pe site-ul www.licart.ro .

LicArt a stimulat simţul artistic al multor tineri, nu doar prin organizarea celui mai mare concurs de acest gen, prin oferirea la finalul fiecărei ediţii a unor premii deosebite sau a posibilităţii de a participa la work-shop-uri susţinute de profesionişti, dar, în primul rând, prin faptulul că oferă an de an posibilitatea ca o nouă generaţie să fie integrată în Familia LicArt.

 

Geanina NICORESCU