La zece zile după Înălţarea Lui Hristos, respectiv la cincizeci de zile de la Învierea Sa, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile, sărbătoare cunoscută şi sub denumirea de Cincizecime. În primele secole creştine, praznicul Cincizecimii avea o dublă semnificaţie: a Pogorârii Duhului Sfânt şi a Înălţării lui Hristos. În jurul anului 400, cele două sărbători s-au despărţit.
Evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt este descris în cartea „Faptele Apostolilor” (F.A. 2,4), unde se spune că Duhul Sfânt Se pogoară din cer ca un vuiet mare de vânt şi Se împarte deasupra capului fiecăruia din cei prezenţi, în chip de limbi de foc.
După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au primit puterea de a grăi în limbi necunoscute de ei până atunci. Ei au descoperit învăţătura Mântuitorului şi altor neamuri, în diferite limbi, începând chiar din această zi, a Pogorârii Duhului Sfânt, când s-au făcut înţeleşi de toţi iudeii veniţi la Ierusalim din tot Orientul.
Despre darul vorbirii în limbi, părintele Ilie Cleopa spunea: „Darul vorbirii în limbi a fost dat de Dumnezeu Sfinţilor Apostoli la Duminica pogorârii Duhului Sfânt, dar numai pentru o vreme, cu scopul de a se converti mai uşor neamurile păgâne la creştinism. Într-adevăr, la pogorârea Duhului Sfânt, Dumnezeu a vorbit iudeilor prin gurile străinilor. Căci iudeii străini, auzind pe apostoli vorbind în limba lor despre faptele minunate ale lui Dumnezeu, au crezut (Fapte 2, 11). Despre darul vorbirii în limbi Apostolul Pavel a proorocit că va înceta în Biserică (I Corinteni 13, 8) deoarece a fost un dar şi un semn numai pentru începutul creştinismului ca să-i convertească mai uşor pe necredincioşi (I Corinteni 14, 22-28).”
Neputând să-şi explice de ce apostolii predicau în graiuri diferite, iudeii i-au acuzat că ar fi „plini de must”, adică beţi. Drept urmare, Sfântul Petru i-a apărat pe Apostoli descoperind mulțimii că se împlinise profeţia lui Ioil: „Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul” (F.A. 2, 17, Ioil 3, 1). În urma cuvântării lui Petru, trei mii de persoane au primit botezul.
Părintele Cleopa, despre Duhul Sfânt
„Deci ce trebuie să ştim noi despre Sfântul Duh? Că este a treia persoană a Preasfintei Treimi, că purcede de la Tatăl şi că a fost trimis în lume prin Fiul, după înălţarea Sa la cer. Dar de ce a venit pe pământ la zece zile după Înălţarea Domnului? Pentru că Fiul lui Dumnezeu, când S-a înălţat la cer, a zăbovit câte o zi la fiecare din cele nouă cete îngereşti pentru a le înnoi şi bucura prin Învierea Sa. A zecea zi, spun unii Sfinţi Părinţi, după ce Fiul S-a aşezat de-a dreapta Tatălui pe tronul slavei Sale, a trimis pe Duhul Sfânt în lume.
De ce se numeşte Sfântul Duh «Mângâietorul» şi «Duhul Adevărului»? Pentru că Duhul Sfânt mângâie pe creştini cât sunt pe pământ. El mângâie mamele care nasc şi cresc copii, mângâie pe copiii orfani, pe săraci, pe infirmi, pe văduve şi pe cei bolnavi şi pe bătrâni. Duhul Sfânt mângâie şi întăreşte în credinţă şi în răbdare pe mucenicii care rabdă grele chinuri şi îşi dau viaţa pentru Hristos. Duhul Sfânt mângâie pe credincioşi, pe călugări şi pe slujitorii Bisericii în timpul rugăciunii şi al grelelor ispite care vin asupra lor de la diavol, de la oamenii răi şi din firea lor înclinată spre păcat. Duhul Sfânt mângâie inimile celor smeriţi şi râvnitori pentru Hristos şi mustră prin conştiinţă pe cei păcătoşi care nu se pocăiesc.
Duhul Sfânt se numeşte «Duhul Adevărului» pentru că prin El se mărturiseşte şi se apără dreapta credinţă pe pământ, se întăresc dogmele ortodoxe, se vesteşte Sfânta Evanghelie în lume, se inspiră sfinţii, proorocii, ierarhii, preoţii şi cuvioşii care păstoresc Biserica lui Hristos, care vestesc cele viitoare şi povăţuiesc sufletele pe calea mântuirii. Pe toate le sfinţeşte, le îndreptează şi le călăuzeşte «la tot adevărul» Duhul Sfânt, care rămâne cu noi «în veac», adică şi pe pământ şi în cer, după mutarea noastră la cele veşnice. Duhul Sfânt «va mărturisi» despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul şi Judecătorul lumii şi «va vesti», adică va descoperi celor aleşi tainele Sale cele viitoare. Tot Duhul Sfânt va mustra şi va vădi necredinţa celor lepădaţi de Dumnezeu, eresul şi reaua credinţă a sectelor rupte din sânul Bisericii, ca şi răutatea păcătoşilor robiţi de păcate şi nepocăiţi.
Dar de ce a venit Sfântul Duh Duminica şi în chip de limbi de foc s-a aşezat pe capetele Sfinţilor Apostoli aflaţi în foişorul Cinei din Ierusalim? Domnul a înviat Duminica, în ziua cea dintâi a săptămânii, şi tot Duminica pe la orele nouă dimineaţa S-a coborât Duhul Sfânt peste Apostoli, ca să sfinţească această zi, ca zi de odihnă veşnică a creştinilor în locul sabatului Legii Vechi şi să ne îndemne Duminica dimineaţa, mai ales la biserică, pentru a asculta Sfânta Liturghie şi cuvântul de învăţătură din Evanghelie.
Limbile de foc ce s-au aşezat peste Apostoli ca un vuiet şi suflare de vânt ce vine repede (Fapte 2, 1-4) simbolizau focul Duhului Sfânt ce avea să ardă toată necredinţa, tot eresul şi păcatul în lume.
Prin limbile de foc ale Duhului Sfânt s-au sfinţit cei doisprezece Apostoli, s-a întemeiat în lume Biserica şi urma să se hirotonească diaconi, preoţi şi episcopi. Prin acest foc dumnezeiesc urmau să se săvârşească cele şapte Taine ale Bisericii şi să se reverse peste creştini harul mântuitor al Duhului Sfânt.” (Pr. Ilie Cleopa – „Predică la Duminica Cincizecimii”)
Irina NASTASIU