Draga Olteanu Matei, internată la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț

03/05/2018

Cunoscuta actriță Draga Olteanu Matei se află internată de 5 zile în secția de Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

^Pacienta este spitalizată de duminică și urmează tratamentul prescris de medicul curant, sub supraveghere de specialitate. Chiar dacă este internată la chirurgie, asta nu înseamnă că neapărat va fi supusă unei intervenții chirurgicale. Sunt afecțiuni mai vechi, decompensate. Nu pot să vă spun mai multe despre diagnostic, pentru că domnia sa a dorit confidențialitate^, ne-a declarat dr. Cristina Iacob-Atănăsoaie, manager la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.

D Olteanu Matei este o apreciată actriță de comedie, ce a jucat pe scena Teatrului Național București, în numeroase filme și la televiziune. Are 84 de ani, iar afecțiunile domniei sale sunt inerente vârstei. În prezent, Draga Olteanu Matei locuiește în județul Neamț.   Actrița este născută la 24 octombrie 1933, la București și este o apreciată actriță de comedie, ce a jucat pe scenă Teatrului Național București, în numeroase filme și la televiziune.

A jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și 100 roluri în Televiziune.

Geanina NICORESCU