Dr. Constantinescu în conflict cu vecinii de bloc

Familia şefei secţiei de pediatrie a Spitalului Judeţean Neamţ este acuzată de vecini că-i asfixiază cu mirosurile, după ce a obturat ghena de aerisire. Familia Constantinescu şi-a făcut, la începutul anului 2009, nişte modificări la baia de serviciu din locuinţa de la etajul patru al unui bloc de pe Calea Romanului, prin care a desfiinţat unul din cele două canale de ventilaţie. Obturarea aerisirii pe ghenă a afectat confortul celorlalţi locatari de la etajele III şi II, care s-au trezit că nu mai au cum să-şi aerisească băile. Cele două familii suportă de patru ani mirosurile, timp în care au încercat în fel şi chip să determine familia Constantinescu să repare aerisirea. Asociaţia de proprietari a început demersurile, adresându-i mai întîi o somaţie pentru refacerea ghenei la starea iniţială.

Locatarul de la etajul III a făcut, apoi, o sesizare la Inspecţia de Stat în Construcţii, apoi altele la Locativserv, la Garda de Mediu Neamţ şi la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ. „Am făcut petiţii la toate instituţiile, au venit tot felul de controale la familia Constantinescu, toate instituţiile au spus că ceea ce au făcut ei acolo nu este corect, dar nu s-a întâmplat nimic”, spune Dumitru Brumaru. „Nici nu mai ştiu unde să mă duc şi ce să fac, stau de atâţia ani de zile cu mirosul de la baie în casă! Am făcut împreună cu asociaţia acţiune în instanţă, am plătit şi expertiză, a venit expertul de mai multe ori, dar familia Constantinescu nici n-a vrut să dea drumul la uşă. Acuma, avem hotărârea instanţei definitivă şi irevocabilă încă din vara anului trecut, am fost la doi executori, dar drept să vă spun nici nu mai avem bani, de atâţia ani de când ne judecăm cu ei şi nici nu mai ştim cui să ne mai adresăm”.

Familia Constantinescu şi-a însuşit decizia instanţei, a achitat cheltuielile de judecată şi a făcut nişte reparaţii la ghenă, dar problema nu a fost rezolvată. Neînţelegerile cu locatarul de dedesubt au rămas, ba s-au acutizat. „Omul acesta a făcut fixaţie pe noi, ne-a făcut tot felul de reclamaţii, ne ameninţă într-una, efectiv mă hărţuieşte!”, spune doctoriţa Suzana Constantinescu. „Am avut probleme în familie, dar nu i-a păsat, ne-a reclamat şi ne-a ameninţat peste tot! Noi i-am achitat cheltuielile de judecată şi apoi am chemat instalatorul, care a făcut reparaţii, deşi eu nu mă pricep, a spus că nu mai sunt probleme, drept dovadă la mine nu miroase, nu ştiu ce mai vrea. În ultimă instanţă, am să mai chem încă o dată instalatorul şi băieţii care au făcut reparaţii să vedem despre ce este vorba, dar nu cred că problema e de la noi, iar coloana de aerisire este funcţională acum. Eu nu am timp nici de procese, nici de certuri cu vecinii şi nu înţeleg de ce omul acesta este atât de înverşunat împotriva noastră”.