Două gospodării afectate de un incendiu puternic

isu*20 de localnici din Bălușești cu 4 pompieri voluntari și 9 militari s-au luptat mai bine de două ore cu flăcări înalte de 5 metri *Una din familiile păgubite a ajuns la spital, în urma atacurilor de panică suferite

Două generații din două gospodării au fost la un pas de a-și pierde avutul și au suferit atacuri puternice de panică, luni seara, după ce a izbucnit un incendiu violent la fânărie, în satul Bălușești (Icușești).

Alarma s-a dat în jurul orei 17 și imediat mai mulți vecini s-au mobilizat – chiar și câteva fete de 14-18 ani – și au sărit în ajutor, să stingă vâlvătaia. Depozitul era plin de furaje și construit din lemn, astfel că a început să ardă ca o torță, cu flăcări înalte de 5 metri. Când au văzut dezastrul, soții și fiul lor de 18 ani s-au panicat, la fel și mama proprietarului și soacra acestuia.

Pompierii de la Roman au ajuns în scurt timp la fața locului și au intervenit cu două autospeciale de stins incendii. Între timp, paramedicii SMURD Roman și cadrele medicale de la Substația Roman a Ambulanței Neamț au preluat cei cinci pacienți pentru îngrijiri. „Până la sosirea forțelor, un localnic a anunțat că trei persoane au suferit atacuri de panică. Atunci Dispeceratul a direcționat și echipajul SMURD Roman, care încheiase o misiune, spre locul incendiului. Printr-un alt apel, Dispeceratul era anunțat de faptul că mai sunt și alte persoane care au suferit atac de panică. Proprietarul, în vârstă de 44 de ani, al gospodăriei în care era amplasată fânăria, soția acestuia, în vârstă de 38 de ani, și fiul lor, în vârstă de 18 ani, au fost preluați de echipajul SAJ și transportați la spital. Mama proprietarului (căreia îi aparține cealaltă gospodărie afectată de incendiu), în vârstă de 73 de ani, și soacra acestuia, în vârstă de 67 de ani, au fost asistate de echipajul SMURD, întrucât au refuzat transportul la spital“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Pompierii au constatat că ardeau fânăria, acoperișul unei magazii din gospodăria vecină (lipită de fânărie și care avea acoperiș comun cu aceasta), bunurile din interiorul și imediata apropiere a acestora, precum și că exista riscul extinderii flăcărilor, care se ridicau la peste cinci metri deasupra depozitului de furaje, la trei locuințe: casa aflată în continuarea magaziei, locuința aflată la numai trei metri de fânărie și încă o casă aflată într-o gospodărie vecină. „Militarii au stins incendiul în limitele găsite, după operațiuni ce au durat două ore. Au ars fânăria, construită din lemn și acoperită cu plăci de azbociment, pe o suprafață de 70 mp, circa 10 tone de plante furajere din interiorul acesteia, aproximativ 3 mc lemn de foc depozitat lângă unul din pereții construcției, acoperișul magaziei pe o suprafață de 20 mp, un metru cub lemn de foc din interior și a fost deteriorată instalația electrică a unui utilaj de prelucrare a lemnului (abric)“, a mai precizat ofițerul de presă.

Cauza probabilă a incendiului este scurtcircuitul produs la un conductor electric defect, așa cum au stabilit militarii.

Încă dinaintea sosirii forțelor de urgență profesioniste, 20 de localnici între care șase adolescente cu vârste între 14 și 18 ani și patru membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Icușești au acționat cu găleți de apă, adusă din două fântâni aflate în vecinătate. În sprijinul forțelor, un utilaj al Primăriei Icușești a asigurat alimentarea cu apă a autospecialelor. „A fost ceva de muncă acolo, incendiul era puternic, s-a acționat câteva ore, cred că în jurul orei 21 am ajuns acasă. E păcat când se întâmplă asemenea nenorociri, acolo sunt două familii, au gospodărie frumoasă, dar astfel de evenimente nu pot fi prevăzute“, ne-a declarat Constantin Iulian Turturică, șeful SVSU Icușești.

Cristina IORDACHE