Sondajul de opinie inițiat de mai mulți deputați și senatori, dintre care și deputatul de Neamț, generalul în rezervă Constantin Moisii, privind instituirea serviciului militar obligatoriu, a avut un răspuns clar: românii nu vor serviciu militar oligatoriu. Nu neapărat că ar asocia acest lucru cu forța ori cu perioada comunistă: ”Este un context internațional conflictual nefavorabil, accentuat de panică. Este cert, din sondajele noastre rezultă cert că cea mai bună soluție este voluntariatul, dar voluntariatul plătit”, a spus deputatul Constantin Moisii, semnatar al legii privind voluntariatul în armată.
Potrivit proiectului de lege, ”militarul voluntar în termeneste tânărul/tânăra care obţine statutul de soldat în Armata României, întemeiul prevederilor legale. El depune un jurământ de credinţă faţă de ţară şi efectuează serviciul militar pe baza de voluntariat pe o durată stabilită prin lege, la o armă şi specialitate la care a fost repartizat potrivit aptitudinilor sale şi nevoilor armatei. Pe timpul stagiului, el primeşte o soldă, instruire militară, formare profesională gratuită şi o educaţie cetăţenească adecvată sarcinilor şi ordinelor ce i se pot încredinţa, pe timp de pace şi în timp de război. El are o serie de drepturi şi îndatoriri, în timpul stagiului militar voluntar şi după aceea, ca reservist”.
Ce avantaje are voluntariatul, ca metodăde recrutare a soldaţilor?
”În ce privește statul român, el are costuri scăzute pentru instruirea şi pregătirea luptătorilor, pe termen lung. Se va crea o rezervă pertinent, din care se vor selecţiona viitorii militari angajaţi pe bază de contract. În ce-i privește pe voluntari, instruirea și reconversia profesională a lor se va face cu aplicabilitate în viața civilă, și acesta este un aspect deosebit de important. De asemnea, vorbim de integrarea mult mai facilă în economie a rezervistilor, de educarea si formarea voluntarilor prin disciplină şi respect”.
M.O.T.