De pe 15 ianuarie vom mânca pâine fără coloranţi

coloranti paine

* Comisarii pentru protecţia consumatorilor promit să stea cu ochii pe brutari

 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a stabilit ca pâinea noastră cea de toate zilele să nu mai conţină coloranţi. Ordinul, care trebuie aplicat în Neamţ, ca de altfel în toată ţara, din 15 ianuarie 2014, stabileşte ca produsele de panificaţie să nu mai conţină decât E 150 a-d, cunoscutul caramel, cel mai utilizat colorant în industria alimentară. Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor din Neamţ avertizează producătorii din judeţ că vor fi cu ochii pe ei şi nu-i vor lăsa să facă rabat de la lege.

O altă prevedere a normativului emis în urmă cu doar câteva zile se referă la gramajul produselor, mai exact dispare obligativitatea ca pâinea să aibă o cantitate netă de minimum 300 de grame, iar specialităţile să aibă o cantitate netă de 150 grame. Astfel, la data intrării în vigoare a noului ordin, patronii vor putea stabili singuri gramajul produselor pe care le comercializează, dar nu vor mai putea pune tot felul de E-uri în compoziţia acestora.

Conform normativului, produsul de panificaţie este cel obţinut prin frământarea, fermentarea şi coacerea în conditii adecvate a diferitelor sortimente de făină, utilizate singure ori în amestec, cu apă potabilă, drojdie şi/sau culturi acidolactice, cu ori fără sare iodată, cu sau fără enzime, aditivi alimentari, auxiliari tehnologici, cu sau fără alte adaosuri. Excepţie de la această definiţie fac produsele de panificaţie cu umpluturi. Produsele de panificaţie sunt pâinea, cornurile, chiflele, batoanele, minibaghetele, franzeluţele şi împletiturile.

Astfel, din 15 ianuarie 2014, trebuie să ne aliniem la legislaţia europeană. Aditivii alimentari şi auxiliari tehnologici folosiţi, precum şi enzima alimentară utilizată pentru produse de panificaţie nu mai trebuie să facă rabat de la prevederile Regulamentului European privind aditivii alimentari.

Geanina NICORESCU