De luni, înapoi la școală!

Vacanța de iarnă se apropie de sfârșit. Elevii vor reveni în sălile de clasă luni, pe 9 ianuarie. Urmează încă patru săptămâni de școală din semestrul întâi, perioadă în care vor avea loc evaluările. Următoarea vacanță, potrivit structurii anului școlar 2016-2017, este programată între 3 și 13 februarie. Vacanța de primăvară se desfășoară în intervalul 19-30 aprilie 2017, iar vacanța de vară în perioada 17 iunie – 10 septembrie 2017. Clasele terminale din învățământul liceal vor încheia cursurile pe 2 iunie 2017, iar cei de clasa a VIII-a pe 16 iunie.

Anul școlar 2017-2018 va începe pe 10 septembrie 2017. Dar mai e destul de mult până atunci.

Elevii nemțeni trebuie să știe că cel de-al doilea semestru va avea 16 săptămâni, iar cursurile acestuia vor începe pe 13 februarie, după vacanța intersemstrială. Elevii mai au și Școala Altfel, care se desfășoară într-o perioadă de cinci zile lucrătoare consecutive, în funcție de cum decide fiecare unitate de învățământ, însă respectând anumite perioade legiferate. Pentru învățământul preșcolar și primar, în 2017 acestea sunt prevăzute între 27 februarie și 31 martie, respectiv 15 mai și 9 iunie. Pentru învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal, perioadele prevăzute sunt între 27 februarie și 31 martie, ori 15 mai – 9 iunie.

Geanina NICORESCU